am vazut deja pe blogul Danei, pe blogul AIESEC Craiova si evident pe blogul Giorgianei posturi despre acest subiect. nu vreau sa mai comentez pe seama faptului ca in Craiova nu s-a mediatizat absolut deloc acest subiect. Vreau decat sa o felicit inca odata pe Giorgiana Neagu, Vice Presedinte Talent Management AIESEC Craiova, castigatoarea premiului 3 la Gala Premiilor in Educatie, categoria Studentul Anului si ii urez mult succes in continuare pe toate planurile. A demonstrat inca odata cat de important poate fi voluntariatul si cat de mult te poate ajuta atat pe plan profesional cat si pe plan personal. Sa speram ca prin chestia asta, faptul ca un student a obtinut premiul 3 la aceasta gala datorita realizarilor sale in domeniul voluntariatului, mai multi studenti vor deschide ochii si vor incerca si ei aceasta minunata experienta. Desi avand in vedere cat de putin mediatizata a fost aceasta gala, majoritatea studentilor habar nu au de chestia asta. Dar asa e la noi. Mediatizam scandalurile, coruptia, crimele si furturile, dar succesele in educatie nu.
Inca odata Giorgiana, felicitari si sa tii minte ca vom fi mereu mandri de tine
marți, 9 noiembrie 2010
duminică, 7 noiembrie 2010
Recrutare
ah.. recrutarea.. pot sa zic ca recrutarea e unu lucru care inca trezeste emotii puternice in mine si despre care ma simt in stare sa scriu si sa ii acopar toate aspectele (din punctul meu de vedere)
eu cand am intrat in recrutare, nu credeam neaparat in ea. adica aveam impresia ca recrutarea e ceva care vine de la sine, indiferent de oamenii care o organizeaza. dar daca stau bine sa ma gandesc, eu am vrut sa fiu intr-un oc de recrutare inca de cand am intrat in aiesec, dar din varii motive am decis sa nu ma implic in recrutarea de primavara.
dupa cum spuneam, nu credeam in recrutare. am intrat in acest oc doar cu scop personal. vroiam sa am si o experienta de E.R., care urma sa ma ajute sa decid viitorul meu pe acest departament. initial nici nu ma gandisem la recrutare. vroiam sa intru in oc-ul de lts, dar dupa cateva discutii cu team leaderul meu de pe vremea aia, adica Tzu, am decis sa intru in recrutare. zis si facut. m-am dus destul de increzator la interviu. din punct de vedere teoretic stiam foarte multe chestii legate de vanzari, singura mea problema era practica. am reusit sa intru in proiect. oamenii cu care lucram imi erau in proportie de 90% familiari. fifi, shoby, madalin, petri, lucrasem cu ei pe learn to change the future. singuru cu care nu avusesem aproape deloc tangenta pana atunci fusese dragos (si mai apoi luiza, dupa ce s-a alaturat ea si echipei noastre). nici nu imi imaginam cand am intrat cat de mult a putut sa ma schimbe recrutarea, cat de multe lucruri am invatat din ea si cat de intensa a putut sa fie experienta.
dupa cum am zis cu fifi shoby madalin si petri mai lucrasem. dar de-abi acum dupa ce s-a incheiat recrutarea mi-am dat seama cat de putin ii cunosteam pe oamenii astia si cat departe inca eram de ei, chiar daca facusem toti parte din oc-ul unui proiect care a durat 5 luni. un p-box chiar daca are durata asa mare nu inseamna foarte mult la capitolul relatii inter-umane. cel putin learn to change the future nu a insemnat pentru mine. pentru ca chiar daca am lucrat 5 luni cu oamenii aia, ma vedeam cu ei 2-3 ore pe zi, pe la o sedinta, la un training, sau la cort. uneori treceau zile in care daca nu aveam treaba nu ne vedeam unii cu altii. si chiar daca petreceam timp, petreceam timp cu anumite persoane din oc, nu cu toti. eram mereu impartiti pe la traininguri, la cort, la luat mancare si nu am fost o echipa in adevaratul sens al cuvantului. si eu cel putin asa cred ca se intampla in majoritatea pboxurilor (astept Youth Academy sa imi demonstreze contrariu).
recrutarea, chiar daca a fost o experienta scurta de o luna, dintre care 2 saptamani dureaza efectiv, a fost o experienta de 10000 de ori mai intensa decat ltctf-u. au fost 2 saptamani in care ma vedeam cu oamenii aia zi de zi. in care stateam ore intregi impreuna cu ei la stand. si apoi cele 12 ore de interviuri, in care chiar daca nu am fost intervievator si am fost doar "calauza" (sau baiat de mingi cum mi-a zis un membru nou), tot au insemnat 12 ore petrecute impreuna cu oamenii aia. si astea 2 saptamani au isnemnat mult mai mult decat 5 luni de pbox. au fost 2 saptamani in care am ajuns sa ii cunosc mai bine pe oamenii pe care credeam ca ii cunosc, si sa ma apropii si de oamenii cu care nu avusesem tangente deloc inainte.
in recrutare nu conteaza ca esti oc er sau oc tm sau oc promo. toata lumea face acelas lucru. inainte de proiect da, ai cateva responsabilitati specifice. dar dup-aia toata lumea face acelas lucru. toata lumea trage la fel de mult pentru nenorocitele alea de formulare care nu se intorc. nu conteaza ca esti ocp oc tm oc er sau oc promo. toata lumea merge la class shouturi toata lumea merge la remindere si la promovare pe hol. am invatat ca recrutarea nu se face singura. ca chiar conteaza oamenii care o fac. chiar daca e un proiect care efectiv nu aduce bani, dar aduce oameni, cea mai importanta resursa, mai importanta si decat banii (nici eu nu credeam ca o sa ajung asta, si nu nu am devenit fluffy si nu voi deveni vreodata fluffy, doar ca asta e realitatea). daca oamenii nu se streseaza si nu streseaza oamenii pe culoare, nu o sa vina nimeni la stand. in ultimele zile si noi eram epuziati fizic si psihic si chiar credeam ca absolut toata lumea de pe culoare auzise de AIESEC. culmea, mai erau persoana care in ultima zi, la ora 2 nu auzisera de AIESECE. si asta mi-a demonstrat ca mereu trebuie sa muncesti pana la final. pentru ca mereu exista sansa ca un om care poate fi foarte genial si perfect pentru AIESEC, nu a fost la scoala cand am facut noi class shoutu la sala lui si care nu a trecut prin fata standului, sau daca a trecut era grabit si nu a avut timp sa se intereseze. si daca te lasi batut in ultima zi si crezi ca gata, tot ce a fost de abordat a fost abordat, risti sa pierzi un om ca asta. si este o pierdere foarte mare.
dupa cum spuneam am fost OC ER pe recrutare pentru a ma putea decide in privinta viitorului meu pe acest departament. si mi-am dat seama ca nu sunt facut pt asta. la simulari e totu roz, si amuzant. dar in realitate nu e asa. in realitate nu ai sansa mereu sa faci cabu sau spinu. imi plac trainingurile pe vanzari, imi plac simularile, dar doar atat. si am decis ca nu are rost sa mai continui. am stat un an, am invatat multe chestii care imi vor folosi pe viitor pentru ca de vanzari te lovesti la orice pas. si tot din cauza recrutarii m-am mutat si pe tm. pentru ca mi-am dat seama ca acolo poti invata foarte multe lucruri. eu si-asa am multe puncte slabe pe partea de motivare si tinere aproape a echipei pe care trebuie sa mi le imbunatatesc. recrutarea mi-a facut sa imi dau seama ca nu pot sa vorbesc in public. in momentul de fata chair imi e imposibil. dar stiu ca atata timp cat vrei ceva, nimic nu e imposibil. sper ca tm-u ma va ajuta sa dezvolt aceste chestii.
oricum deviai un pic de la subiect. trebuie sa inchei ca in 7 minute imi incepe raidu (ceva legat de World of Warcraft, nu intru in detalii). si inainte de asta vreau sa ii multumesc lui fifi, shoby, dragos, petri, luiza, madalin pentru cele 2 saptamani perfecte pe care le-am petrecut alaturi de ei si care m-au facut sa invatat de multe lucrui
ps: intelegi ba? nem tu dom!
eu cand am intrat in recrutare, nu credeam neaparat in ea. adica aveam impresia ca recrutarea e ceva care vine de la sine, indiferent de oamenii care o organizeaza. dar daca stau bine sa ma gandesc, eu am vrut sa fiu intr-un oc de recrutare inca de cand am intrat in aiesec, dar din varii motive am decis sa nu ma implic in recrutarea de primavara.
dupa cum spuneam, nu credeam in recrutare. am intrat in acest oc doar cu scop personal. vroiam sa am si o experienta de E.R., care urma sa ma ajute sa decid viitorul meu pe acest departament. initial nici nu ma gandisem la recrutare. vroiam sa intru in oc-ul de lts, dar dupa cateva discutii cu team leaderul meu de pe vremea aia, adica Tzu, am decis sa intru in recrutare. zis si facut. m-am dus destul de increzator la interviu. din punct de vedere teoretic stiam foarte multe chestii legate de vanzari, singura mea problema era practica. am reusit sa intru in proiect. oamenii cu care lucram imi erau in proportie de 90% familiari. fifi, shoby, madalin, petri, lucrasem cu ei pe learn to change the future. singuru cu care nu avusesem aproape deloc tangenta pana atunci fusese dragos (si mai apoi luiza, dupa ce s-a alaturat ea si echipei noastre). nici nu imi imaginam cand am intrat cat de mult a putut sa ma schimbe recrutarea, cat de multe lucruri am invatat din ea si cat de intensa a putut sa fie experienta.
dupa cum am zis cu fifi shoby madalin si petri mai lucrasem. dar de-abi acum dupa ce s-a incheiat recrutarea mi-am dat seama cat de putin ii cunosteam pe oamenii astia si cat departe inca eram de ei, chiar daca facusem toti parte din oc-ul unui proiect care a durat 5 luni. un p-box chiar daca are durata asa mare nu inseamna foarte mult la capitolul relatii inter-umane. cel putin learn to change the future nu a insemnat pentru mine. pentru ca chiar daca am lucrat 5 luni cu oamenii aia, ma vedeam cu ei 2-3 ore pe zi, pe la o sedinta, la un training, sau la cort. uneori treceau zile in care daca nu aveam treaba nu ne vedeam unii cu altii. si chiar daca petreceam timp, petreceam timp cu anumite persoane din oc, nu cu toti. eram mereu impartiti pe la traininguri, la cort, la luat mancare si nu am fost o echipa in adevaratul sens al cuvantului. si eu cel putin asa cred ca se intampla in majoritatea pboxurilor (astept Youth Academy sa imi demonstreze contrariu).
recrutarea, chiar daca a fost o experienta scurta de o luna, dintre care 2 saptamani dureaza efectiv, a fost o experienta de 10000 de ori mai intensa decat ltctf-u. au fost 2 saptamani in care ma vedeam cu oamenii aia zi de zi. in care stateam ore intregi impreuna cu ei la stand. si apoi cele 12 ore de interviuri, in care chiar daca nu am fost intervievator si am fost doar "calauza" (sau baiat de mingi cum mi-a zis un membru nou), tot au insemnat 12 ore petrecute impreuna cu oamenii aia. si astea 2 saptamani au isnemnat mult mai mult decat 5 luni de pbox. au fost 2 saptamani in care am ajuns sa ii cunosc mai bine pe oamenii pe care credeam ca ii cunosc, si sa ma apropii si de oamenii cu care nu avusesem tangente deloc inainte.
in recrutare nu conteaza ca esti oc er sau oc tm sau oc promo. toata lumea face acelas lucru. inainte de proiect da, ai cateva responsabilitati specifice. dar dup-aia toata lumea face acelas lucru. toata lumea trage la fel de mult pentru nenorocitele alea de formulare care nu se intorc. nu conteaza ca esti ocp oc tm oc er sau oc promo. toata lumea merge la class shouturi toata lumea merge la remindere si la promovare pe hol. am invatat ca recrutarea nu se face singura. ca chiar conteaza oamenii care o fac. chiar daca e un proiect care efectiv nu aduce bani, dar aduce oameni, cea mai importanta resursa, mai importanta si decat banii (nici eu nu credeam ca o sa ajung asta, si nu nu am devenit fluffy si nu voi deveni vreodata fluffy, doar ca asta e realitatea). daca oamenii nu se streseaza si nu streseaza oamenii pe culoare, nu o sa vina nimeni la stand. in ultimele zile si noi eram epuziati fizic si psihic si chiar credeam ca absolut toata lumea de pe culoare auzise de AIESEC. culmea, mai erau persoana care in ultima zi, la ora 2 nu auzisera de AIESECE. si asta mi-a demonstrat ca mereu trebuie sa muncesti pana la final. pentru ca mereu exista sansa ca un om care poate fi foarte genial si perfect pentru AIESEC, nu a fost la scoala cand am facut noi class shoutu la sala lui si care nu a trecut prin fata standului, sau daca a trecut era grabit si nu a avut timp sa se intereseze. si daca te lasi batut in ultima zi si crezi ca gata, tot ce a fost de abordat a fost abordat, risti sa pierzi un om ca asta. si este o pierdere foarte mare.
dupa cum spuneam am fost OC ER pe recrutare pentru a ma putea decide in privinta viitorului meu pe acest departament. si mi-am dat seama ca nu sunt facut pt asta. la simulari e totu roz, si amuzant. dar in realitate nu e asa. in realitate nu ai sansa mereu sa faci cabu sau spinu. imi plac trainingurile pe vanzari, imi plac simularile, dar doar atat. si am decis ca nu are rost sa mai continui. am stat un an, am invatat multe chestii care imi vor folosi pe viitor pentru ca de vanzari te lovesti la orice pas. si tot din cauza recrutarii m-am mutat si pe tm. pentru ca mi-am dat seama ca acolo poti invata foarte multe lucruri. eu si-asa am multe puncte slabe pe partea de motivare si tinere aproape a echipei pe care trebuie sa mi le imbunatatesc. recrutarea mi-a facut sa imi dau seama ca nu pot sa vorbesc in public. in momentul de fata chair imi e imposibil. dar stiu ca atata timp cat vrei ceva, nimic nu e imposibil. sper ca tm-u ma va ajuta sa dezvolt aceste chestii.
oricum deviai un pic de la subiect. trebuie sa inchei ca in 7 minute imi incepe raidu (ceva legat de World of Warcraft, nu intru in detalii). si inainte de asta vreau sa ii multumesc lui fifi, shoby, dragos, petri, luiza, madalin pentru cele 2 saptamani perfecte pe care le-am petrecut alaturi de ei si care m-au facut sa invatat de multe lucrui
ps: intelegi ba? nem tu dom!
Un nou post
m-am intors si eu inapoi la bloguit. as avea multe sa zic, mai ales daca ar trebui sa continui ce am inceput in postul anterior. dar sincer, unele lucruri trebuie spuse la un anumit moment. ce aveam eu de spus in legatura cu marea si in legatura cu multe alte lucruri, nu le mai pot spune acum. nu ca nu as avea ce sa zic sau ca le-am uitat, dar mi-am pierdut entuziasmul pentru in ele. daca vreau sa scriu despre un lucru trebuie sa scriu atunci imediat, cand inca imi e proaspat in minte si emotiile care mi le-a trezit nu au disparut. acum degeaba as scrie despre cum a fost in vama, sau despre cum a fost la festivalul medieval de la bistrita, la concert la iron maiden, la conferinta de finance sau la rock me. nu ar mai avea nici un farmec.
asta este fel de post test gen "Hello World" (programatorii stiu la ce ma refer) ca sa vad daca inca imi mai imi sta in fire sa scriu. si dap testu a reusit, pe ecran a fost afisat mare HELLO WORLD si eu inca am chef de scris.
asta este fel de post test gen "Hello World" (programatorii stiu la ce ma refer) ca sa vad daca inca imi mai imi sta in fire sa scriu. si dap testu a reusit, pe ecran a fost afisat mare HELLO WORLD si eu inca am chef de scris.
marți, 10 august 2010
Marea nu e asa mare
M-am intors si eu dupa o absenta de o saptamana, de la mare. ceva ce se anunta a fi extrem de naspa, s-a transformat in ceva okay spre tare.
se anunta a fi extrem de naspa pentru ca am plecat cu un grup mai mare de oameni (eram vreo 12), pe care ii cunoasteam cat de cat. defapt grupu ala eram vreo 3-4 grupuri unite. si era foarte naspa pentru fiecare vroia altceva. fiecare vroia altundeva. fiecare vroia sa stea un anumit numar de zile. si se schimbau planurile din 10 in 10 minute. initial era vorba sa plec cu prietena mea si inca 2 baieti si sa stam 2 nopti in constanta 2 in costinesti si 2 in vama. pana la urma am plecat cu 11 oameni si am stat 4 nopti in costinesti una in constanta si 2 in vama. deci va dati seama ce organizati eram si ce bine ne intelegeam.
ne-am urcat in tren si am plecat. defapt ne-am urcat decat 4 din 12 ca ceilalti plecau cu masinile. alta incurcatura. cine ajunge primu cauta cazare. si evident celorlalti nu le convenea. foarte mari imbarligaturile. oricum ideea principala e ca am plecat la mare. dupa ce am injurat la cfr cum il injura fanii stelei pe becali (sau poate chiar mai rau) si am ajuns vreo 2 ore intarziati (cum poti intarzia 2 ore pe un traseu de 9 ore, mie imi e peste putina sa inteleg) am ajuns in eternul si fascinantul costinesti. costinesti e o statiune pe care o urasc din tot sufletu. e atat de multa aglomeratie, atat de multa mizerie pe jos. dar merg in fiecare an acolo pentru ca exista un loc in care totul e bine si frumos: white horse. dar aici o sa ajung mai tarziu.
dupa ce am mers vreo 20 de minute cu bagajele in spate si cortu in mana am ajuns la minunata cazare. care, evident, era la iesirea din costinesti pe camp. am negociat cu proprietarul, ne-a lasat la 35 de lei pe noapte. m-am gandit. okay. trebuie sa fie conditii bune (anul trecut cu 40 de lei in costinesti aveam si aer conditionat si televizor. eh, nu au fost. aveam dus asta e adevarul. cred ca faptul ca aveam pat si dus in camera era singura diferenta dintre camera si cort. era o camera minusculta, ocupata de un pat dublu. nu aveam scaune nu aveam dulapuri unde sa ne punem hainele. aveam o noptiera mica mica de tot. lumina era mai slaba decat lumina lunii. geamurile dadeau spre sud, si pe la pranz batea un soare de iti era mai mare dragu sa stai in camera.
baia era okay, in afara de faptul ca era terenul de vanatoare al unui paianjen care nu prea era de acord ca ne-am mutat noi acolo. evident cabina de dus este un lux pe care il vezi doar in filmele americane. nu ma intelegi gresit. nu sunt fitos si nici mofturos. si cand merg la mare nu caut confort. dar atata timp cat nu am confort, atunci ma astept sa si platesc un pret foarte mic. stiu ca la cort nu e confort aproape deloc, dar dau 10 lei, nu 35. si sincer, pana la urma nu ma deranja faptul ca aveam conditiile astea foarte proaste, ci faptul ca eram situat cam pe la dracu in praznic, ceva gen in the middle of nowhere. si faceam 20 de minute pana la plaja.
trecand peste aspectele tehnice, a fost frumos in costinesti. apa era calda si in primele 3 zile chiar nu era chiar asa glomerat in apa. adik puteai inota fara sa iti iei picioarele in cap sau in alte parti ale corpului mai dureroase. intr-adevar aglomeratie nebuna pe strada, adica exact ce urasc eu la costinesti. dar eram obisnuit. dar in ultima zi, adica joi, cand se apropia week-endul, am crezut ca a dat drumu cineva la conducta cu turisti si i-a devarsat pe toti pe plaja si mai exact in marea de la costinesti. intr-adevar erau niste valuri frumoase, un pic vant afara, apa un pic mai rece, dar nu aveai efectiv loc sa te misti in apa. pana si la ac/dc mi s-a parut mai mult spatiu intre persoane. am iesit scarbit dupa vreo 10 minute pt ca era fizic imposibil sa innoti in apa aia. doar stateai.
ce m-a enervat si ma enerveaza mereu la costinesti e felul cum fiecare bar isi face reclama. mi se pare okay sa ai oameni imprastiati peste tot care sa impara flyere. dar dupa ce ca nu ai loc sa te misti de cata aglomeratie e (si evident de septarele si x6-ele cocalarilor care nu pot face 2 pasi fara sa fie in masina) mai vin si astia cu mega jeepurile lor cu mega tipe in curul mega gol care fac o mega reclama la ce mega distractie o sa fie in mega discoteca tineretului. si ma rog nu numai tineretului, am vazut jeepuri si de ring, si de gossip si ce naiba de alte cluburi or mai fi pe acolo (cum zicea teo de la cafe deko odata, ar trebui sa stau cu o pancarda pe care sa scrie: bin laden, aici te rog). o chestie care m-a socat, m-a amuzat si m-a deprimat oarecum in acelas timp, si pe care n-o voi uita in veci vecilor era o reclama la o noapte in ring in care fetele care faceau topless beau gratis toata noaptea, dar in acelas timp era si seara tricourile ude. adica nu inteleg. daca as fi fata as fi confuza. cum sa am si tricoul ud si sa fiu si topless in acelas timp. ceva chiar nu se leaga acolo. si fetele in fustite roz, mai scurte decat cureaua mea de la blugi, cu mai mult machiaj decat poti gasi intr-un magazin avon, era foarte confuze si indecise. in fine, am renuntan sa imi dau seama cum merge mintea celor care conduc chestiile de genu. pur si simplu este peste puterea mea de intelegere.
acum sa vorbim un pic despre white horse. pt cine nu stiu, white horse este un bar/terasa aflat in partea de sud a costinestiului (mai exact pe langa ring, caci toata lumea stie unde e). e defapt o cladire patrata, inauntru este barul, si cateva mese de biliard, de ping pong si internet cafe-ul (cu 5 lei pe ora, destul de ieftin, dar cat de lame sa fi sa te duci la mare, in white horse si sa iti iei o ora la internet sa intri pe facebook). mesele sunt afara pe terasa care inconjoara barul, si calculatorul cu muzica e intr-un colt. asta e marea problema a wh-ului. e foarte mic spatiu intre mese, si acolo in colt unde e muzica, e mereu lume care danseaza, sare, da din cap. si e aiurea cand vrei sa treci si nu ai loc de cei de acolo, sau cand esti acolo si dansezi, sari, dai din cap si te trezesti impins de catre unu care vrea sa treaca si nu are loc.
alta problema a wh-ului este repetitivatea. mereu e la fel. ajungem p la 10-10 jumate. gasim absolut toate mesele ocupate, in afara de una singura, mereu aceeasi (noi o numim "la copac"). este ultima masa si e oarecum in afara terasei. dar e okay pt ca acolo e relativ racoare, nu se aude muzica in halul ala de tare incat sa nu te poti intelege cu cei de langa tine. fiind foarte mare intotdeauna acolo stau 2-3 grupuri de oameni care nu se cunosc intre ei. deci, ne asezam la masa, si ne luam prima bere. la inceput e muzica un pic mai naspa. nu neaparat naspa, dar nu e muzica cunoscuta, nu danseaza nimeni, toata lumea sta la masa si vorbeste. eventual unii se ma duc pe la biliard, te mai duci sa iti mai iei o felie de pizza, chestii e genu. pe la 11 jumate-12 lucrurile incep sa se mai animeze. acum sunt 2 variante de ce se intampla asta, si cred ca amandoua sunt corecte. incepe sa bage muzica mai buna, pe care lumea o cunoaste, si a2a varianta, lumea incepe sa se ameteasca si are mai mult chef de dansat (eu de exemplu asa sunt si in arcade cand ma duc, stau la masa vreo 2-3 beri si dupa dansez). si muzica nu e doar rock. e muzica buna si in principal veche. da, este axata pe rock, dar nu pe metal extrem, ci mai mult pe rock dansabil. evident din cand in cand mai apare un metallica, un ac/dc, un maiden un judas si un manowar (cel putin cand sunt eu acolo, pentru ca am mereu grija sa le cer sa imi bage manowar) cand in fata "scenei" vezi doar pletele care se misca in sus jos stanga dreapta pe ritmurile melodiei. dar oricum e bine ca e variata muzica, ca si eu oricat de mult mi-ar place rocku si datu de din cap, mai vreau din cand in cand o melodie dansabila.
dar se vede schimbarea fata de anii trecuti. in anii trecuti auzeai metallica sau ac/dc mai des decat auzeai "soul storm" sau "are u gonna be my girl" sau alte melodii mai putin rock/metal. si cu ani in urma mai "greseau" din cand in cand si iti mai gadila urechile un metal mai extrem gen crematory, moonspell sau amon amarth. anul asta cand i-am cerut amon amarth s-a uitat la mine si a inceput sa rada si a zis "sa fim seriosi".
o chestie care nu mi-a placut niciodata la wh au fost cantarile live. in mod normal sunt un mare fan al cantarilor live. mai ales cele de coveruri. dar in wh vreau sa ma duc s adansez, sa dau din cap, pe melodii pe care le stiu cantate de compozitorii lor orginali. pana anul asta oricum tipii care au cantat au fost okay. anul acesta a fost sub orice critica. au fost 3 tipi pe scena. unu la tobe, si 2 la voce. eu nu stiu ce vroiau ei sa faca acolo.cred ca nici ei nu stiau. era o combinatie extrem de nereusita intre muzica proasta si umor prost. cantau un fel de rap. un tip facea cel mai prost beat box pe care l-am auzit vreodata si celalalt rapaia niste versuri lipsite de sens gen "fata lu basescu, fata lu basescu, fata lu basescu". adica in pana mea, ce kkt cautai aia acolo? jumate de bar ii injura si ii huiduia, dar era trist pt ca celalalta jumate ii aplauda si aclama. a fost o faza tare acolo oricum, in timpul unei melodi//scenete/ce kkt vroia sa fie prostia aia, un tip din craiova, pe care nu il cunosc, dar il vad mereu acolo in fiecare an in white horse, isi ambala motorul. si il ambala nu gluma. aia a fost cea mai geniala faza a serii. ah asta si evident, celebrul ambalat al motoarelor in timpul melodiei "calare pe motoare" a celor de la cargo. dupa cum am vazut scris pe tricoul unui motorist batran din vama "4 roti iti plimba trupul, 2 roti iti plimba spiritul"
cam asta a fost experienta mea din costinesti. de cacat in timpul zilei, dar genial in white horse. am si racit, m-am ales cu o durere de ceafa destul de a dracu (eh, am imbatranit, dau din cap foarte rar si cand dau, a2a zi ma trezesc cu gatul in butuci).
dupa costinesti a urmat constanta. o noapte. m-am dus acolo in primul rand ca sa trec pe la bunica mea care sta acolo, si in al 2lea rand pt barurile geniale de acolo si pentru o dambla mai veche de a mea: sa ma plimb de nebun noaptea intr-un oras pe care nu-l cunosc. problema e ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. cele 2 baruri pe care le stiam, adica epoca metalelor si taclale, nu mai erau. am aflat intr-un tarziu ca epoca se inchisese si taclalele se mutase undeva la vreo 45 de minute distanta, in locul altui bar, numit vama. ne-am dus pana acolo, l-am gasit pana la urma am baut 2 beri si am plecat. nu a fost cine stie ce. a fost extrem de mic. dar macar mi-am facut ambele damblale. am umblat noaptea prin oras si am fost si in bar.
apoi a urmat vama.. to be continued
se anunta a fi extrem de naspa pentru ca am plecat cu un grup mai mare de oameni (eram vreo 12), pe care ii cunoasteam cat de cat. defapt grupu ala eram vreo 3-4 grupuri unite. si era foarte naspa pentru fiecare vroia altceva. fiecare vroia altundeva. fiecare vroia sa stea un anumit numar de zile. si se schimbau planurile din 10 in 10 minute. initial era vorba sa plec cu prietena mea si inca 2 baieti si sa stam 2 nopti in constanta 2 in costinesti si 2 in vama. pana la urma am plecat cu 11 oameni si am stat 4 nopti in costinesti una in constanta si 2 in vama. deci va dati seama ce organizati eram si ce bine ne intelegeam.
ne-am urcat in tren si am plecat. defapt ne-am urcat decat 4 din 12 ca ceilalti plecau cu masinile. alta incurcatura. cine ajunge primu cauta cazare. si evident celorlalti nu le convenea. foarte mari imbarligaturile. oricum ideea principala e ca am plecat la mare. dupa ce am injurat la cfr cum il injura fanii stelei pe becali (sau poate chiar mai rau) si am ajuns vreo 2 ore intarziati (cum poti intarzia 2 ore pe un traseu de 9 ore, mie imi e peste putina sa inteleg) am ajuns in eternul si fascinantul costinesti. costinesti e o statiune pe care o urasc din tot sufletu. e atat de multa aglomeratie, atat de multa mizerie pe jos. dar merg in fiecare an acolo pentru ca exista un loc in care totul e bine si frumos: white horse. dar aici o sa ajung mai tarziu.
dupa ce am mers vreo 20 de minute cu bagajele in spate si cortu in mana am ajuns la minunata cazare. care, evident, era la iesirea din costinesti pe camp. am negociat cu proprietarul, ne-a lasat la 35 de lei pe noapte. m-am gandit. okay. trebuie sa fie conditii bune (anul trecut cu 40 de lei in costinesti aveam si aer conditionat si televizor. eh, nu au fost. aveam dus asta e adevarul. cred ca faptul ca aveam pat si dus in camera era singura diferenta dintre camera si cort. era o camera minusculta, ocupata de un pat dublu. nu aveam scaune nu aveam dulapuri unde sa ne punem hainele. aveam o noptiera mica mica de tot. lumina era mai slaba decat lumina lunii. geamurile dadeau spre sud, si pe la pranz batea un soare de iti era mai mare dragu sa stai in camera.
baia era okay, in afara de faptul ca era terenul de vanatoare al unui paianjen care nu prea era de acord ca ne-am mutat noi acolo. evident cabina de dus este un lux pe care il vezi doar in filmele americane. nu ma intelegi gresit. nu sunt fitos si nici mofturos. si cand merg la mare nu caut confort. dar atata timp cat nu am confort, atunci ma astept sa si platesc un pret foarte mic. stiu ca la cort nu e confort aproape deloc, dar dau 10 lei, nu 35. si sincer, pana la urma nu ma deranja faptul ca aveam conditiile astea foarte proaste, ci faptul ca eram situat cam pe la dracu in praznic, ceva gen in the middle of nowhere. si faceam 20 de minute pana la plaja.
trecand peste aspectele tehnice, a fost frumos in costinesti. apa era calda si in primele 3 zile chiar nu era chiar asa glomerat in apa. adik puteai inota fara sa iti iei picioarele in cap sau in alte parti ale corpului mai dureroase. intr-adevar aglomeratie nebuna pe strada, adica exact ce urasc eu la costinesti. dar eram obisnuit. dar in ultima zi, adica joi, cand se apropia week-endul, am crezut ca a dat drumu cineva la conducta cu turisti si i-a devarsat pe toti pe plaja si mai exact in marea de la costinesti. intr-adevar erau niste valuri frumoase, un pic vant afara, apa un pic mai rece, dar nu aveai efectiv loc sa te misti in apa. pana si la ac/dc mi s-a parut mai mult spatiu intre persoane. am iesit scarbit dupa vreo 10 minute pt ca era fizic imposibil sa innoti in apa aia. doar stateai.
ce m-a enervat si ma enerveaza mereu la costinesti e felul cum fiecare bar isi face reclama. mi se pare okay sa ai oameni imprastiati peste tot care sa impara flyere. dar dupa ce ca nu ai loc sa te misti de cata aglomeratie e (si evident de septarele si x6-ele cocalarilor care nu pot face 2 pasi fara sa fie in masina) mai vin si astia cu mega jeepurile lor cu mega tipe in curul mega gol care fac o mega reclama la ce mega distractie o sa fie in mega discoteca tineretului. si ma rog nu numai tineretului, am vazut jeepuri si de ring, si de gossip si ce naiba de alte cluburi or mai fi pe acolo (cum zicea teo de la cafe deko odata, ar trebui sa stau cu o pancarda pe care sa scrie: bin laden, aici te rog). o chestie care m-a socat, m-a amuzat si m-a deprimat oarecum in acelas timp, si pe care n-o voi uita in veci vecilor era o reclama la o noapte in ring in care fetele care faceau topless beau gratis toata noaptea, dar in acelas timp era si seara tricourile ude. adica nu inteleg. daca as fi fata as fi confuza. cum sa am si tricoul ud si sa fiu si topless in acelas timp. ceva chiar nu se leaga acolo. si fetele in fustite roz, mai scurte decat cureaua mea de la blugi, cu mai mult machiaj decat poti gasi intr-un magazin avon, era foarte confuze si indecise. in fine, am renuntan sa imi dau seama cum merge mintea celor care conduc chestiile de genu. pur si simplu este peste puterea mea de intelegere.
acum sa vorbim un pic despre white horse. pt cine nu stiu, white horse este un bar/terasa aflat in partea de sud a costinestiului (mai exact pe langa ring, caci toata lumea stie unde e). e defapt o cladire patrata, inauntru este barul, si cateva mese de biliard, de ping pong si internet cafe-ul (cu 5 lei pe ora, destul de ieftin, dar cat de lame sa fi sa te duci la mare, in white horse si sa iti iei o ora la internet sa intri pe facebook). mesele sunt afara pe terasa care inconjoara barul, si calculatorul cu muzica e intr-un colt. asta e marea problema a wh-ului. e foarte mic spatiu intre mese, si acolo in colt unde e muzica, e mereu lume care danseaza, sare, da din cap. si e aiurea cand vrei sa treci si nu ai loc de cei de acolo, sau cand esti acolo si dansezi, sari, dai din cap si te trezesti impins de catre unu care vrea sa treaca si nu are loc.
alta problema a wh-ului este repetitivatea. mereu e la fel. ajungem p la 10-10 jumate. gasim absolut toate mesele ocupate, in afara de una singura, mereu aceeasi (noi o numim "la copac"). este ultima masa si e oarecum in afara terasei. dar e okay pt ca acolo e relativ racoare, nu se aude muzica in halul ala de tare incat sa nu te poti intelege cu cei de langa tine. fiind foarte mare intotdeauna acolo stau 2-3 grupuri de oameni care nu se cunosc intre ei. deci, ne asezam la masa, si ne luam prima bere. la inceput e muzica un pic mai naspa. nu neaparat naspa, dar nu e muzica cunoscuta, nu danseaza nimeni, toata lumea sta la masa si vorbeste. eventual unii se ma duc pe la biliard, te mai duci sa iti mai iei o felie de pizza, chestii e genu. pe la 11 jumate-12 lucrurile incep sa se mai animeze. acum sunt 2 variante de ce se intampla asta, si cred ca amandoua sunt corecte. incepe sa bage muzica mai buna, pe care lumea o cunoaste, si a2a varianta, lumea incepe sa se ameteasca si are mai mult chef de dansat (eu de exemplu asa sunt si in arcade cand ma duc, stau la masa vreo 2-3 beri si dupa dansez). si muzica nu e doar rock. e muzica buna si in principal veche. da, este axata pe rock, dar nu pe metal extrem, ci mai mult pe rock dansabil. evident din cand in cand mai apare un metallica, un ac/dc, un maiden un judas si un manowar (cel putin cand sunt eu acolo, pentru ca am mereu grija sa le cer sa imi bage manowar) cand in fata "scenei" vezi doar pletele care se misca in sus jos stanga dreapta pe ritmurile melodiei. dar oricum e bine ca e variata muzica, ca si eu oricat de mult mi-ar place rocku si datu de din cap, mai vreau din cand in cand o melodie dansabila.
dar se vede schimbarea fata de anii trecuti. in anii trecuti auzeai metallica sau ac/dc mai des decat auzeai "soul storm" sau "are u gonna be my girl" sau alte melodii mai putin rock/metal. si cu ani in urma mai "greseau" din cand in cand si iti mai gadila urechile un metal mai extrem gen crematory, moonspell sau amon amarth. anul asta cand i-am cerut amon amarth s-a uitat la mine si a inceput sa rada si a zis "sa fim seriosi".
o chestie care nu mi-a placut niciodata la wh au fost cantarile live. in mod normal sunt un mare fan al cantarilor live. mai ales cele de coveruri. dar in wh vreau sa ma duc s adansez, sa dau din cap, pe melodii pe care le stiu cantate de compozitorii lor orginali. pana anul asta oricum tipii care au cantat au fost okay. anul acesta a fost sub orice critica. au fost 3 tipi pe scena. unu la tobe, si 2 la voce. eu nu stiu ce vroiau ei sa faca acolo.cred ca nici ei nu stiau. era o combinatie extrem de nereusita intre muzica proasta si umor prost. cantau un fel de rap. un tip facea cel mai prost beat box pe care l-am auzit vreodata si celalalt rapaia niste versuri lipsite de sens gen "fata lu basescu, fata lu basescu, fata lu basescu". adica in pana mea, ce kkt cautai aia acolo? jumate de bar ii injura si ii huiduia, dar era trist pt ca celalalta jumate ii aplauda si aclama. a fost o faza tare acolo oricum, in timpul unei melodi//scenete/ce kkt vroia sa fie prostia aia, un tip din craiova, pe care nu il cunosc, dar il vad mereu acolo in fiecare an in white horse, isi ambala motorul. si il ambala nu gluma. aia a fost cea mai geniala faza a serii. ah asta si evident, celebrul ambalat al motoarelor in timpul melodiei "calare pe motoare" a celor de la cargo. dupa cum am vazut scris pe tricoul unui motorist batran din vama "4 roti iti plimba trupul, 2 roti iti plimba spiritul"
cam asta a fost experienta mea din costinesti. de cacat in timpul zilei, dar genial in white horse. am si racit, m-am ales cu o durere de ceafa destul de a dracu (eh, am imbatranit, dau din cap foarte rar si cand dau, a2a zi ma trezesc cu gatul in butuci).
dupa costinesti a urmat constanta. o noapte. m-am dus acolo in primul rand ca sa trec pe la bunica mea care sta acolo, si in al 2lea rand pt barurile geniale de acolo si pentru o dambla mai veche de a mea: sa ma plimb de nebun noaptea intr-un oras pe care nu-l cunosc. problema e ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. cele 2 baruri pe care le stiam, adica epoca metalelor si taclale, nu mai erau. am aflat intr-un tarziu ca epoca se inchisese si taclalele se mutase undeva la vreo 45 de minute distanta, in locul altui bar, numit vama. ne-am dus pana acolo, l-am gasit pana la urma am baut 2 beri si am plecat. nu a fost cine stie ce. a fost extrem de mic. dar macar mi-am facut ambele damblale. am umblat noaptea prin oras si am fost si in bar.
apoi a urmat vama.. to be continued
marți, 27 iulie 2010
Primul Training Learn to Change the Future
A trecut si primu training din aceasta editie a LTCTF-ului. si culmea e ca a trecut cu bine. mai cu bine decat ma asteptam. chiar daca sunt o persoana optimista de felu meu (si rostesc de prea multe ori "lasa ca ne descurcam noi" sau "lasa ca o sa fie bine"), aveam cateva temeri legate de acest training. cel putin de varianta care s-a tinut in universitate (pt cei care nu stiu, acest training "What is Ecology" s-a tinut in 2 locuri in acelas timp: odata in universitate de catre Bobby, Miro si Paulina si in acelas timp in Biblioteca Judeteana de catre Cristina si Renan ajutati de celelalte fete).
Erau 1000 de motive pt care acest training putea sa mearga prost. faptu ca trainee nu prea avusesera timp sa isi pregateasca trainingul, fiind in conferinta, faptul ca unii din ei nu aveau asa multa experienta in acest domeniu, felul de a fi al bulgarilor, reactia elevilor la glumele lor, faptul ca in ultimele zile fusesera cateva momente tensionate intre noi si trainee, si multe altele. si era extrem de important ca acest training sa mearga bine, pentru ca era primul. si de modul cum decurgea acest training depindea prezenta elevilor la urmatoarele traininguri. pentru ca daca nu le-ar fi placut multi nu ar mai veni la urmatoarele traininguri.
inca odata mi s-a demonstrat ca e bine sa nu ai asteptari mari. avand asteptari mici si avand frica ca va merge prost, acest training mi s-a parut genial. un subiect despre care multi stiau din cultura generala destula chestii (plus cei 2-3 elevi care participasera la editiile trecute ale proiectului) nu promitea o interactiune foarte mare intre trainee si elevi. dar inca odata, bulgarii ne-au surprins. bobby a fost absolut genial. se vede clar experienta aiesec care o are in spate ( e LCP). au dat inca odata dovada de profesionalism. au stiut sa lase glumele la o parte. evident au si glumit, dar glumele au fost in limita bunului simt, au venit cand trebuia sa vina pentru a-i destinde si relaxa pe elevi. au inteles ca au in fata lor niste copii care nu sunt obisnuiti cu stilul nostru (adica al AIESEC) de distractie si de gluma.
marea mea surpriza a fost Miro. stiam ca e un om super (e mai serios decat Bobby si nu face chiar atat de multa baza nesimtita), dar imi era frica un pic de lipsa lui de experienta. omul asta are nici 5 luni de AIESEC (a intrat in martie) si a fost aproape la fel de genial ca Bobby. evident nu s-a comparat cu bobby, dar singura chestie care ii lipseste e experienta. amandoi s-au completat perfect, au stiut sa atraga atentia elevilor, au stiut sa ii distreze cu joculete interactive (din care au si invatat ceva) si au reusit sa faca dintr-un subiect pe alocuri plictisitori (chiar si ei au recunoscut asta. unde era vorba de termeni tehnici, era un pic mai plictisitor), un subiect care i-a captivat pe copii, inclusiv pe cei care stiau despre ce e vorba din editiile trecute.
am lasat-o pe paulina la final. nu am nimic cu ea, e o fata super, dar ea a fost cea mai stearsa dintre cei 3. nu stiu cum s-au descurcat ceilalti trainee (am auzit ca si la biblioteca ar fi fost cateva probleme). paulina s-a descurcat decent, dar a fost clar eclipsata de ceilalti 2. se grabea pe alocuri, incerca sa vorbeasca foarte repede si isi cam pierdea ideile. baietii au improvizat mult, au vorbit mult de la ei, pe gand paulina s-a rezumat in mare parte la ppt. nu o critic, s-a descurcat foarte bine, dar bulgarii au fost la mai mare inaltime.
inchei acest post prin a ii felicita pe trainee (desi ei nu inteleg ce scriu eu aici) pentru munca depusa, pe elevi pentru participare si nu in ultima rand pe colegii mei din echipa de Learn to Change the Future si pe cei 3 aiesec-eri guest prezenti la training: Lexie, Flavia si Dragos.
Erau 1000 de motive pt care acest training putea sa mearga prost. faptu ca trainee nu prea avusesera timp sa isi pregateasca trainingul, fiind in conferinta, faptul ca unii din ei nu aveau asa multa experienta in acest domeniu, felul de a fi al bulgarilor, reactia elevilor la glumele lor, faptul ca in ultimele zile fusesera cateva momente tensionate intre noi si trainee, si multe altele. si era extrem de important ca acest training sa mearga bine, pentru ca era primul. si de modul cum decurgea acest training depindea prezenta elevilor la urmatoarele traininguri. pentru ca daca nu le-ar fi placut multi nu ar mai veni la urmatoarele traininguri.
inca odata mi s-a demonstrat ca e bine sa nu ai asteptari mari. avand asteptari mici si avand frica ca va merge prost, acest training mi s-a parut genial. un subiect despre care multi stiau din cultura generala destula chestii (plus cei 2-3 elevi care participasera la editiile trecute ale proiectului) nu promitea o interactiune foarte mare intre trainee si elevi. dar inca odata, bulgarii ne-au surprins. bobby a fost absolut genial. se vede clar experienta aiesec care o are in spate ( e LCP). au dat inca odata dovada de profesionalism. au stiut sa lase glumele la o parte. evident au si glumit, dar glumele au fost in limita bunului simt, au venit cand trebuia sa vina pentru a-i destinde si relaxa pe elevi. au inteles ca au in fata lor niste copii care nu sunt obisnuiti cu stilul nostru (adica al AIESEC) de distractie si de gluma.
marea mea surpriza a fost Miro. stiam ca e un om super (e mai serios decat Bobby si nu face chiar atat de multa baza nesimtita), dar imi era frica un pic de lipsa lui de experienta. omul asta are nici 5 luni de AIESEC (a intrat in martie) si a fost aproape la fel de genial ca Bobby. evident nu s-a comparat cu bobby, dar singura chestie care ii lipseste e experienta. amandoi s-au completat perfect, au stiut sa atraga atentia elevilor, au stiut sa ii distreze cu joculete interactive (din care au si invatat ceva) si au reusit sa faca dintr-un subiect pe alocuri plictisitori (chiar si ei au recunoscut asta. unde era vorba de termeni tehnici, era un pic mai plictisitor), un subiect care i-a captivat pe copii, inclusiv pe cei care stiau despre ce e vorba din editiile trecute.
am lasat-o pe paulina la final. nu am nimic cu ea, e o fata super, dar ea a fost cea mai stearsa dintre cei 3. nu stiu cum s-au descurcat ceilalti trainee (am auzit ca si la biblioteca ar fi fost cateva probleme). paulina s-a descurcat decent, dar a fost clar eclipsata de ceilalti 2. se grabea pe alocuri, incerca sa vorbeasca foarte repede si isi cam pierdea ideile. baietii au improvizat mult, au vorbit mult de la ei, pe gand paulina s-a rezumat in mare parte la ppt. nu o critic, s-a descurcat foarte bine, dar bulgarii au fost la mai mare inaltime.
inchei acest post prin a ii felicita pe trainee (desi ei nu inteleg ce scriu eu aici) pentru munca depusa, pe elevi pentru participare si nu in ultima rand pe colegii mei din echipa de Learn to Change the Future si pe cei 3 aiesec-eri guest prezenti la training: Lexie, Flavia si Dragos.
vineri, 23 iulie 2010
Tot ce stiu e ca nu stiu nimic (si e pe bune)
chiar e bune faza. defapt ar fi un pic altfel. stiu atat de multe si totusi atat de putin. pentru ca chestii pe care le eu le stiu sunt useless. si asa am fost mereu. nu am fost niciodata geniu, dar am fost destul de muncitor (cand eram cu cutitu la os). acuma sunt la o facultate destul de usoara (din anumite considerente), adica la ISE. dar de ce sunt la facultatea asta? oare imi place? sincer e o intrebare destul de grea. cred ca cel mai bun raspuns este ca nu-mi displace. si sper ca se vor castiga bani binisori din asta. ma rog speranta mea e sa raman in partea cealalta.
in fine. de ce am ales eu ISE-u? nu stiu. nu a fost chestia ca m-au obligat ai mei. a te obliga cineva sa faci ceva e valabil atunci cand tu vrei sa faci altceva. dar eu nu as vrea altceva. pentru ca eu nu stiu ce vreau sa fac in viata (decat la nivel extrem de mare, adica gen big picture). pentru ca atunci cand e vorba de scoala si materii mie nu imi place nimic. sunt multe chestii pe care le inteleg si le gasesc usoare. matematica intotdeauna am inteles-o si mi s-a parut usoara, dar a dracu ea daca mi-a placut vreodata. contabilitatea la fel. am inteles-o e extrem de logica, dar e urata ca dracu. singura materie care poate mi-a placut cu adevarat a fost economia de clasa a11a si microeconomie de anu 1 (care st cam la fel, adica microeconomia e mai aprofundata ca economia, dar sunt aceleas notiuni). dar ce as putea face cu ele? nici macar analist economic, pentru ca macroeconomia nu imi place. poate profesor si asta e ultima varianta ever.
am ales ISE-ul pentru ca este usor. ambii parinti sunt economisti si mama e profesoara la ISE. nu vreau sa intelegeti acum ca am notele care le am pe spinarea lu mama. chiar am invatat si eu zic ca proportie de cel putin 90% imi merit notele. chiar am stat si m-am gandit in cls a12a. la ce facultate sa dau? mie in liceu mi-a placut doar engleza si la litere nu as da nici mort. mi-a placut sa vorbesc engleza si sa citesc in engleza. si sa citesc ce vreau eu, si ce citesc eu in engleza nu se face la litere. am vazut o gramada de filme cu oameni de stiinta si chestii. ar fi tare sa fiu ca ei. singura problema e ca nu stiu nici fizica nici chimie si nici matematica chiar asa bine si in plus nu mi-ar placea sa le invat. mi-ar placea sa le practic. sa fie ceva ca in matrix: link, please add into my character the knowledge of high level physics chemistry and math. la fel si informatica. informatica poate mi-ar fi palcut dar am avut parte de un profesor prost in liceu si chiar nu stiu nimic despre info (si am terminat mate info). medicina nu mersii urasc chimia si biologia, filozofie si alte flofosenii sociale le urasc. geografia mi-ar fi placut dar imi era frica ca mor de foame. dreptul la fel poate mi-ar fi placut dar la fel faza cu matrixu. jurnalismul mi se pare o facultate inutila. si hmm. cam eliminaram toate facultatile nu? ah nu ramasa agronomia. nu mersi nu imi plac plantele.
am ales ise-u din aceste considerente. am ales finante banci in cadru ise-ului din cauza ca eu visez sa fiu broker. dar problema mea e ca acum imi dau seama ca nu vreau sa fiu cu adevarat sa fiu broker. pentru ca daca as vrea, as pune mana si as invata de acum chestii despre brokeraj. am avut cont si cred ca inca am pe KTD.ro . un site in care joci la bursa reala de valori bucuresti, dar cu bani virtuali. nu castigi nu pierzi nimic, dar ai ocazia sa te antrenezi pentru the real thing. m-am uitat p acolo vreo saptamana si dupa l-a lasat sa moara. ar trebui sa ma apuc sa citesc publicatii economice. wall street ziaru financiar etc. am citit tot asa cred ca o saptamana din zf si l-am uitat si pe ala. si nu e vorba de lene. pentru ca atunci cand vreau cu adevarat ceva, fac pe dracu in patru si il fac. e vorba ca eu nu vreau cu adevarat chestii astea. e vorba ca eu nu stiu ce vreau. si nu imi fac probleme. i go with the flow.
ziceam un pic mai sus ca stiu multe chestii dar nu stiu nimic. ce stiu eu? in ce am eu o cultura? in jocuri, filme si carti fantasy. stiu istoria universului warcraft aproape pe de rost. stiu viata lui drizzt do'urden (un personaj dintr-un univer fantasy numit "forgotten realms" apartinand dungeons and dragons) pe de rost de la nastere pana penultima carte scrisa (nu am avut ocazia sa o citesc pe ultima dar se va intampla in curand) despre el. stiu star wars la fel by heart. stiu eragon. stiu lord of the rings (aici recunosc, stiu decat partea scrisa efectiv in trilogia lord of the rings si partea din hobbitul. adica al 3lea ev. nu stiu aproape nimic despre ce e scris in silmarillon, in children of hurin sau in unfinished tales), stiu harry potter. stiu mitologia nordica binisor. si pe langa asta incep sa ma prind de cum stau lucrurile in seria dark tower a lui stephen king. ideea e ca universul lui stephen king e foarte incurcat. povestile aparent nu au legatura intre ele. poti citi romanele in orice ordine si le intelegi perfect (ma refer romanele de sine statoare, nu saga dark tower pe care trebuie logic sa o citesti in ordine sau celelalte romane care sunt in mai multe volume), dar majoritatea se intretaie la un moment dat. asta e frumusetea lui king. vedeti? daca ma apuc sa vorbesc de stephen king, autorul meu preferat, un om genial nu ma opresc o zi intreaga. si la fel si cand e vorba de celelalte subiecte preferate ale mele.
am si o cultura muzica zic eu destul de mare in domeniul rock-ului. stiu un pic si la chitara si la bass, dar nu am talent deloc si tot ce am invatat, am invatat greu, prin munca, nu prin talent. stiu multe trupe, le stiu cat de cat albumele, anii de infiintare, membrii trupei chestii de genu. de ce? pentru ca ma pasioneaza. imi place sa stiu cat mai multe chestii. cnad e vorba de unele subiecte, chiar sunt un super erou, ca super eroul din comiscurile scrise de ross (tipu din friends), al carui super putere era setea inumana de cunoastere. si nu ma laud. chiar asa e.
in ultima fraza am zis de alte 2 din subiectele mele preferate. serialele si comicsurile. sunt innebunit dupa serialele de comedie. clasice precum seinfeld, married with children sau friends, dar si noi ca big bang theory, how i met your mother, scrubs, the war at home sau grounded for life. si evident south park. acum comicsurile. adevaru e ca m-am lasat de citit comicsuri din clasa a11a. am avut atunci o perioada de cateva luni in care citeam in continuu. fantastic four, spider-man, thor, iron man, the avengers, captain america si un pic x-men. m-am lasat pentru ca e foarte greu sa fac rost de ele in formati fizic (nu am nici una) si in format electronic urasc sa citesc.
in consecinta stiu multe. cand e vorba de unele chestii sunt un talking and walking wikipedia si in special un talking and walking wowwiki (adica wiki despre world of warcraft). si nu ma laud, chiar asa e.intrebarea care ma macina de mult este: la ce ma ajuta pe mine chestiile astea? de ce imi plac mie atat de mult chestii fantasy in care singura legatura cu realitatea noastra e ca oamenii arata la fel si au aceleas functii fiziologice. de ce imi plac chestiile cu dragoni, elfi, orci, dwarfi si magie? poate ca urasc atat de mult realitatea incat imi gasesc refugiu in chestiile astea. pentru ca poate inteleg din ele ami mult decat dragoni elfi orci dwarfi si magie. nu stiu. dar ideea e ca nu ma vor ajuta de loc in viata. cnad o sa ma duc la un interviu de slujba nu o sa intereseze pe nimeni chestiile astea. si e trist. pentru ca sunt constient de asta si continui sa fac la fel ca pana acum. sa citesc carti fantasy sau horror (stephen king, poe si lovecraft) in loc sa citesc kaynes, smith, galbraith, samuelson sau ziaru financiar si wall street.
si stiti ce e ciudat? desi sunt constient ca probabil voi avea mari probleme in viitor din cauza chestiei astia, mie nu imi pasa. continui sa imi gasesc refugiu intr-o lume magica, cu creaturi ciudate si sa traiesc in lumea si sa nu imi pese de realitatea noastra de kkt. ce daca poate nu o sa am unde sa ma angajez? macar am cartile mele si stiu ca oricand pot calatori in faerun, in azeroth, in alageasia, in lumea lui king din dark tower, o lume care a mers inainte, in tinutirile din visele demente ale lui lovecraft in care pot intalni orori pe care mintea omeneasca nu le poate inchipui, in nebunia lui poe, si de ce nu in lumea distopica, mai de cacat decat a noastra a lui george orwell in anul 1984
in fine. de ce am ales eu ISE-u? nu stiu. nu a fost chestia ca m-au obligat ai mei. a te obliga cineva sa faci ceva e valabil atunci cand tu vrei sa faci altceva. dar eu nu as vrea altceva. pentru ca eu nu stiu ce vreau sa fac in viata (decat la nivel extrem de mare, adica gen big picture). pentru ca atunci cand e vorba de scoala si materii mie nu imi place nimic. sunt multe chestii pe care le inteleg si le gasesc usoare. matematica intotdeauna am inteles-o si mi s-a parut usoara, dar a dracu ea daca mi-a placut vreodata. contabilitatea la fel. am inteles-o e extrem de logica, dar e urata ca dracu. singura materie care poate mi-a placut cu adevarat a fost economia de clasa a11a si microeconomie de anu 1 (care st cam la fel, adica microeconomia e mai aprofundata ca economia, dar sunt aceleas notiuni). dar ce as putea face cu ele? nici macar analist economic, pentru ca macroeconomia nu imi place. poate profesor si asta e ultima varianta ever.
am ales ISE-ul pentru ca este usor. ambii parinti sunt economisti si mama e profesoara la ISE. nu vreau sa intelegeti acum ca am notele care le am pe spinarea lu mama. chiar am invatat si eu zic ca proportie de cel putin 90% imi merit notele. chiar am stat si m-am gandit in cls a12a. la ce facultate sa dau? mie in liceu mi-a placut doar engleza si la litere nu as da nici mort. mi-a placut sa vorbesc engleza si sa citesc in engleza. si sa citesc ce vreau eu, si ce citesc eu in engleza nu se face la litere. am vazut o gramada de filme cu oameni de stiinta si chestii. ar fi tare sa fiu ca ei. singura problema e ca nu stiu nici fizica nici chimie si nici matematica chiar asa bine si in plus nu mi-ar placea sa le invat. mi-ar placea sa le practic. sa fie ceva ca in matrix: link, please add into my character the knowledge of high level physics chemistry and math. la fel si informatica. informatica poate mi-ar fi palcut dar am avut parte de un profesor prost in liceu si chiar nu stiu nimic despre info (si am terminat mate info). medicina nu mersii urasc chimia si biologia, filozofie si alte flofosenii sociale le urasc. geografia mi-ar fi placut dar imi era frica ca mor de foame. dreptul la fel poate mi-ar fi placut dar la fel faza cu matrixu. jurnalismul mi se pare o facultate inutila. si hmm. cam eliminaram toate facultatile nu? ah nu ramasa agronomia. nu mersi nu imi plac plantele.
am ales ise-u din aceste considerente. am ales finante banci in cadru ise-ului din cauza ca eu visez sa fiu broker. dar problema mea e ca acum imi dau seama ca nu vreau sa fiu cu adevarat sa fiu broker. pentru ca daca as vrea, as pune mana si as invata de acum chestii despre brokeraj. am avut cont si cred ca inca am pe KTD.ro . un site in care joci la bursa reala de valori bucuresti, dar cu bani virtuali. nu castigi nu pierzi nimic, dar ai ocazia sa te antrenezi pentru the real thing. m-am uitat p acolo vreo saptamana si dupa l-a lasat sa moara. ar trebui sa ma apuc sa citesc publicatii economice. wall street ziaru financiar etc. am citit tot asa cred ca o saptamana din zf si l-am uitat si pe ala. si nu e vorba de lene. pentru ca atunci cand vreau cu adevarat ceva, fac pe dracu in patru si il fac. e vorba ca eu nu vreau cu adevarat chestii astea. e vorba ca eu nu stiu ce vreau. si nu imi fac probleme. i go with the flow.
ziceam un pic mai sus ca stiu multe chestii dar nu stiu nimic. ce stiu eu? in ce am eu o cultura? in jocuri, filme si carti fantasy. stiu istoria universului warcraft aproape pe de rost. stiu viata lui drizzt do'urden (un personaj dintr-un univer fantasy numit "forgotten realms" apartinand dungeons and dragons) pe de rost de la nastere pana penultima carte scrisa (nu am avut ocazia sa o citesc pe ultima dar se va intampla in curand) despre el. stiu star wars la fel by heart. stiu eragon. stiu lord of the rings (aici recunosc, stiu decat partea scrisa efectiv in trilogia lord of the rings si partea din hobbitul. adica al 3lea ev. nu stiu aproape nimic despre ce e scris in silmarillon, in children of hurin sau in unfinished tales), stiu harry potter. stiu mitologia nordica binisor. si pe langa asta incep sa ma prind de cum stau lucrurile in seria dark tower a lui stephen king. ideea e ca universul lui stephen king e foarte incurcat. povestile aparent nu au legatura intre ele. poti citi romanele in orice ordine si le intelegi perfect (ma refer romanele de sine statoare, nu saga dark tower pe care trebuie logic sa o citesti in ordine sau celelalte romane care sunt in mai multe volume), dar majoritatea se intretaie la un moment dat. asta e frumusetea lui king. vedeti? daca ma apuc sa vorbesc de stephen king, autorul meu preferat, un om genial nu ma opresc o zi intreaga. si la fel si cand e vorba de celelalte subiecte preferate ale mele.
am si o cultura muzica zic eu destul de mare in domeniul rock-ului. stiu un pic si la chitara si la bass, dar nu am talent deloc si tot ce am invatat, am invatat greu, prin munca, nu prin talent. stiu multe trupe, le stiu cat de cat albumele, anii de infiintare, membrii trupei chestii de genu. de ce? pentru ca ma pasioneaza. imi place sa stiu cat mai multe chestii. cnad e vorba de unele subiecte, chiar sunt un super erou, ca super eroul din comiscurile scrise de ross (tipu din friends), al carui super putere era setea inumana de cunoastere. si nu ma laud. chiar asa e.
in ultima fraza am zis de alte 2 din subiectele mele preferate. serialele si comicsurile. sunt innebunit dupa serialele de comedie. clasice precum seinfeld, married with children sau friends, dar si noi ca big bang theory, how i met your mother, scrubs, the war at home sau grounded for life. si evident south park. acum comicsurile. adevaru e ca m-am lasat de citit comicsuri din clasa a11a. am avut atunci o perioada de cateva luni in care citeam in continuu. fantastic four, spider-man, thor, iron man, the avengers, captain america si un pic x-men. m-am lasat pentru ca e foarte greu sa fac rost de ele in formati fizic (nu am nici una) si in format electronic urasc sa citesc.
in consecinta stiu multe. cand e vorba de unele chestii sunt un talking and walking wikipedia si in special un talking and walking wowwiki (adica wiki despre world of warcraft). si nu ma laud, chiar asa e.intrebarea care ma macina de mult este: la ce ma ajuta pe mine chestiile astea? de ce imi plac mie atat de mult chestii fantasy in care singura legatura cu realitatea noastra e ca oamenii arata la fel si au aceleas functii fiziologice. de ce imi plac chestiile cu dragoni, elfi, orci, dwarfi si magie? poate ca urasc atat de mult realitatea incat imi gasesc refugiu in chestiile astea. pentru ca poate inteleg din ele ami mult decat dragoni elfi orci dwarfi si magie. nu stiu. dar ideea e ca nu ma vor ajuta de loc in viata. cnad o sa ma duc la un interviu de slujba nu o sa intereseze pe nimeni chestiile astea. si e trist. pentru ca sunt constient de asta si continui sa fac la fel ca pana acum. sa citesc carti fantasy sau horror (stephen king, poe si lovecraft) in loc sa citesc kaynes, smith, galbraith, samuelson sau ziaru financiar si wall street.
si stiti ce e ciudat? desi sunt constient ca probabil voi avea mari probleme in viitor din cauza chestiei astia, mie nu imi pasa. continui sa imi gasesc refugiu intr-o lume magica, cu creaturi ciudate si sa traiesc in lumea si sa nu imi pese de realitatea noastra de kkt. ce daca poate nu o sa am unde sa ma angajez? macar am cartile mele si stiu ca oricand pot calatori in faerun, in azeroth, in alageasia, in lumea lui king din dark tower, o lume care a mers inainte, in tinutirile din visele demente ale lui lovecraft in care pot intalni orori pe care mintea omeneasca nu le poate inchipui, in nebunia lui poe, si de ce nu in lumea distopica, mai de cacat decat a noastra a lui george orwell in anul 1984
LPM si un pic de LMS
In sfarsit am ajuns si eu acasa dupa minunata experienta traita la caciulata. mai bogat in unele aspecte, mai sarac in altele (la capitolul incaltaminte in special).
A fost o conferinta super. ma rog nu am foarte multe alte conferinte la activ cu care pot face comparatie, defapt am decat una: RTS Spring 2010, care cu toti stim ca a fost organizata de Ploiesti,deci nu comentam. nu stiu cum a fost RTS meu adica cel din toamna 2009, dar acest LPM chiar mi-a dat sentimentul ca asa trebuie mereu sa fie o conferinta. si erau defapt 2 conferinta una dupa alta, deci trebuiau mult mai multe provizii. si au fost. extrem de multe. si cred ca o sa mai si ramana.
sesiunile au fost super tari, plenarele la fel (am avut parte de un super chair: give a round of aplauses for Dana Ilie pampampampampam pam pam pam) - reuseau mereu sa ma trezeasca dimineata si sa ma relaxeze noaptea si organizarea geniala. OC-ul adica Grigu, Tzu, Diana, Adi D, Mihai si Ovidiu merita toate aplauzile si multumirile delegatilor ( we love the oc, we do).
ce a fost foarte funny, a fost reactia noastra, adica a celor din LC Craiova fata de cei 6 trainee care ne-au insotit, in special fata cei 2 bulgari. In prima seara toata lumea ii injura de toate natiile si familiile lor de bulgari. eu unu chiar nu intelegeam de ce, pentru ca petrecusem mai mult timp cu ei (facand parte din OC-u proiectului pe care ei au venit). adica ma rog intelegeam ca uneori intrec masura cu gluma, dar per total mi se pareau okay.
dupa a2a seara, toata lumea ii iubea. ma rog cel putin, ii considera super tari. eu am avut ocazia sa lucrez cu ei in a2a zi de LPM la modificarea proiectului Meducation precum si la conceperea proiectului TTS (titieeeeeeeeeeeees) si pot sa zic ca ne-au fost de un real ajutor (aici nu trebuie uitata, Luda din Ucraina, ex VP OGX). o faza foarte tare pe care o pot spune in legatura cu Meducation (care este un PBOX pe OGX) si in general cu OGX-u este ca pot sa spun ca e departamentul despre care nu stiu aproape nimic (alaturi de TM). in RTS-u trecut ne-am impartit in 2 home-groupuri: unu crea un Pbox de ICX unu un Pbox de OGX. eu vroiam sa fiu in cel pt ICX pt stiam macar despre ce e vorba, dar soarta m-a facut sa cad in homegroupul pt proiectul de OGX. eram pus in fata in situatii extrem de ciudate: eu pana la momentul ala pur si simplu nu intelegeam conceptul de P BOX pe OGX. dar datorita lui Edu am reusit sa ma lamuresc si am resuit sa trasam primele schite a ceea ce avea s adevina Meducation.
m-am abatut un pic de la subiect. ideea e ca si in sesiunile de creat proiecte/revizuit proiecte vechi am cazut tot in home-groupul lui Edu si al sau Meducation. din nou dezamagire (nu pentru ca eram in home-groupul lui Edu, doamne fereste, il consider super tare pe om). as fi prefer din nou pe cel de ICX sau pe proiectul de ER. dar nu am vrut sa ma mut. nu pentru ca sunt "profesionist" cum glumeam eu prin conferinta, ci pt ca mi-am dat seama ca asa as afla si eu ami multe despre partea asta care mult timp a stat in bezna totala pentru mine adica OGX-ul. si pot sa zic ca m-am simtit super stand cu oamenii aia si storcandu-ne creierii pentru a revizui Meducation-ul si a crea TTS-ul (titieeeeeeeeeeeeeees). oricum eu intotdeauna as prefera sa stau o zi intreaga inchis intr-o camera cu 5-6 oameni la un brainstorming decat la un training. ma rog imi plac si trainingurile (atata timp cat au aplicabilitate practica :p ), dar prefer pe departe brainstormingurile. si prin chestia asta vreau sa-i multumesc lui Edu si celorlalti faci care sunt sigur ca au fost la fel de tari.
oricum, prin aceste lucruri povestite mai sus vroiam sa subliniez profesionalismul bulgarilor si faptul ca stiu foarte bine sa faca diferenta intre gluma/fun/betie si munca. si asta mi se pare cel mai tare la un om. sa stie ca atunci cand e de distractie e de distractie si cand e munca e munca. si bulgarii chiar au demonstrat ca stiu acest lucru si toata lumea este de acord cu mine in aceasta privinta.
acum sa vorbim un pic despre party-uri. au foarte reusite, cu muzica variata pe gustu tuturor (mai putin pe gustu meu, dar oricum am invatat sa ma distrez cam pe orice tip de muzica, chiar daca eu ascult aproape numai rock) si jocuri interesante. oricum, faptul ca eu nu m-am simtit la fel de bine ca ceilalti la petrecere a fost numai si numai vina mea. in prima seara eram rupt de somn si dupa ce s-a terminat petrecerea ne-am dus toti la culcare. in a2a seara.. a fost legen-wait for it- fucking dary!. adica a fost o experietna pe care nu o voi uita in viata mea. m-am imbatat atat de rau (si nu sunt mandru asta, sincer o spun) in cat am dormit in sant (no kidding) si m-am trezit in camera si nu am nici cea mai vaga idee cum am ajuns acolo. si cireasta de pe tort (maslina din martini, lamaia din cuba libre, cum vreti voi sa ziceti) a fost ca m-am trezit descult si nu am reusit sa imi gasesc adidasii nici pana in ziua de azi. si din acest considerent pot sa zic ca nu m-am distrat la fel de bine ca ceilalti. pentru ca am baut prea mult, prea repede si prea amestecat si adaugand faptul ca am fost si obosit am cazut lat (la propriu). si prin chestia asta am pierdut si restu petrecerii (care am inteles ca ar fi fost cea mai geniala). si de atunci mi-am luat un angajament fata de mine sa nu ma mai imbat in halu ala de rau. nu de alta, dar poate ca m-am facut de ras un pic, am ratat petrecerea si after party-u si mi-am pierdut si adidasii. faza cu dormitul in sant si black-outul (care pot sa jur este primul din viata), faptul ca m-am trezit in camera, nu stiam cum am ajuns si am avut un soc foarte mare prin faptul ca nu stiam unde mama dracu sunt (dar apoi am vazut fetele lui edu alex si dana si mi-am dat seama ca oriunde as fi e bine, nu am fost furat de nimeni) ar fi fost funny de povestit si chiar o experienta memorabila, dar faza cu adidasii a stricat un pic totul pentru mine. adica na, din exterior sunt sigur ca este funny pentru toata lumea, mai ales faza cu adidasii, dar pentru mine nu e chiar atat de funny (desi am ajuns sa fac si eu haz de necaz).
in a3a seara, toata lumea era extrem de obosita de la piscina cu apa de 36.6 grade incat foarte putina lume dansa. eu unul am baut un pahar de bere, 2 de cola si m-am culcat. nu stiu cum a fost aseara si cum va fi asta seara, dar sper ca cei care au ramas acolo se vor distra la maxim.
inchei aici alt post extrem de lung de al meu. vreau sa zic ca nu am decat cuvinte de lauda pentru cei care au facut posibila aceasta conferinta adica pentru oc, pentru eb/faci, pentru chair si nu in ultimu rand pentru delegati si sunt sigur ca si LMS-ul a iesit la fel de genial. eu am ramas cu experienta unei conferinte geniale, cu putin mai multe cunostiinte despre OGX-u si evident fara adidasi.
A fost o conferinta super. ma rog nu am foarte multe alte conferinte la activ cu care pot face comparatie, defapt am decat una: RTS Spring 2010, care cu toti stim ca a fost organizata de Ploiesti,deci nu comentam. nu stiu cum a fost RTS meu adica cel din toamna 2009, dar acest LPM chiar mi-a dat sentimentul ca asa trebuie mereu sa fie o conferinta. si erau defapt 2 conferinta una dupa alta, deci trebuiau mult mai multe provizii. si au fost. extrem de multe. si cred ca o sa mai si ramana.
sesiunile au fost super tari, plenarele la fel (am avut parte de un super chair: give a round of aplauses for Dana Ilie pampampampampam pam pam pam) - reuseau mereu sa ma trezeasca dimineata si sa ma relaxeze noaptea si organizarea geniala. OC-ul adica Grigu, Tzu, Diana, Adi D, Mihai si Ovidiu merita toate aplauzile si multumirile delegatilor ( we love the oc, we do).
ce a fost foarte funny, a fost reactia noastra, adica a celor din LC Craiova fata de cei 6 trainee care ne-au insotit, in special fata cei 2 bulgari. In prima seara toata lumea ii injura de toate natiile si familiile lor de bulgari. eu unu chiar nu intelegeam de ce, pentru ca petrecusem mai mult timp cu ei (facand parte din OC-u proiectului pe care ei au venit). adica ma rog intelegeam ca uneori intrec masura cu gluma, dar per total mi se pareau okay.
dupa a2a seara, toata lumea ii iubea. ma rog cel putin, ii considera super tari. eu am avut ocazia sa lucrez cu ei in a2a zi de LPM la modificarea proiectului Meducation precum si la conceperea proiectului TTS (titieeeeeeeeeeeees) si pot sa zic ca ne-au fost de un real ajutor (aici nu trebuie uitata, Luda din Ucraina, ex VP OGX). o faza foarte tare pe care o pot spune in legatura cu Meducation (care este un PBOX pe OGX) si in general cu OGX-u este ca pot sa spun ca e departamentul despre care nu stiu aproape nimic (alaturi de TM). in RTS-u trecut ne-am impartit in 2 home-groupuri: unu crea un Pbox de ICX unu un Pbox de OGX. eu vroiam sa fiu in cel pt ICX pt stiam macar despre ce e vorba, dar soarta m-a facut sa cad in homegroupul pt proiectul de OGX. eram pus in fata in situatii extrem de ciudate: eu pana la momentul ala pur si simplu nu intelegeam conceptul de P BOX pe OGX. dar datorita lui Edu am reusit sa ma lamuresc si am resuit sa trasam primele schite a ceea ce avea s adevina Meducation.
m-am abatut un pic de la subiect. ideea e ca si in sesiunile de creat proiecte/revizuit proiecte vechi am cazut tot in home-groupul lui Edu si al sau Meducation. din nou dezamagire (nu pentru ca eram in home-groupul lui Edu, doamne fereste, il consider super tare pe om). as fi prefer din nou pe cel de ICX sau pe proiectul de ER. dar nu am vrut sa ma mut. nu pentru ca sunt "profesionist" cum glumeam eu prin conferinta, ci pt ca mi-am dat seama ca asa as afla si eu ami multe despre partea asta care mult timp a stat in bezna totala pentru mine adica OGX-ul. si pot sa zic ca m-am simtit super stand cu oamenii aia si storcandu-ne creierii pentru a revizui Meducation-ul si a crea TTS-ul (titieeeeeeeeeeeeeees). oricum eu intotdeauna as prefera sa stau o zi intreaga inchis intr-o camera cu 5-6 oameni la un brainstorming decat la un training. ma rog imi plac si trainingurile (atata timp cat au aplicabilitate practica :p ), dar prefer pe departe brainstormingurile. si prin chestia asta vreau sa-i multumesc lui Edu si celorlalti faci care sunt sigur ca au fost la fel de tari.
oricum, prin aceste lucruri povestite mai sus vroiam sa subliniez profesionalismul bulgarilor si faptul ca stiu foarte bine sa faca diferenta intre gluma/fun/betie si munca. si asta mi se pare cel mai tare la un om. sa stie ca atunci cand e de distractie e de distractie si cand e munca e munca. si bulgarii chiar au demonstrat ca stiu acest lucru si toata lumea este de acord cu mine in aceasta privinta.
acum sa vorbim un pic despre party-uri. au foarte reusite, cu muzica variata pe gustu tuturor (mai putin pe gustu meu, dar oricum am invatat sa ma distrez cam pe orice tip de muzica, chiar daca eu ascult aproape numai rock) si jocuri interesante. oricum, faptul ca eu nu m-am simtit la fel de bine ca ceilalti la petrecere a fost numai si numai vina mea. in prima seara eram rupt de somn si dupa ce s-a terminat petrecerea ne-am dus toti la culcare. in a2a seara.. a fost legen-wait for it- fucking dary!. adica a fost o experietna pe care nu o voi uita in viata mea. m-am imbatat atat de rau (si nu sunt mandru asta, sincer o spun) in cat am dormit in sant (no kidding) si m-am trezit in camera si nu am nici cea mai vaga idee cum am ajuns acolo. si cireasta de pe tort (maslina din martini, lamaia din cuba libre, cum vreti voi sa ziceti) a fost ca m-am trezit descult si nu am reusit sa imi gasesc adidasii nici pana in ziua de azi. si din acest considerent pot sa zic ca nu m-am distrat la fel de bine ca ceilalti. pentru ca am baut prea mult, prea repede si prea amestecat si adaugand faptul ca am fost si obosit am cazut lat (la propriu). si prin chestia asta am pierdut si restu petrecerii (care am inteles ca ar fi fost cea mai geniala). si de atunci mi-am luat un angajament fata de mine sa nu ma mai imbat in halu ala de rau. nu de alta, dar poate ca m-am facut de ras un pic, am ratat petrecerea si after party-u si mi-am pierdut si adidasii. faza cu dormitul in sant si black-outul (care pot sa jur este primul din viata), faptul ca m-am trezit in camera, nu stiam cum am ajuns si am avut un soc foarte mare prin faptul ca nu stiam unde mama dracu sunt (dar apoi am vazut fetele lui edu alex si dana si mi-am dat seama ca oriunde as fi e bine, nu am fost furat de nimeni) ar fi fost funny de povestit si chiar o experienta memorabila, dar faza cu adidasii a stricat un pic totul pentru mine. adica na, din exterior sunt sigur ca este funny pentru toata lumea, mai ales faza cu adidasii, dar pentru mine nu e chiar atat de funny (desi am ajuns sa fac si eu haz de necaz).
in a3a seara, toata lumea era extrem de obosita de la piscina cu apa de 36.6 grade incat foarte putina lume dansa. eu unul am baut un pahar de bere, 2 de cola si m-am culcat. nu stiu cum a fost aseara si cum va fi asta seara, dar sper ca cei care au ramas acolo se vor distra la maxim.
inchei aici alt post extrem de lung de al meu. vreau sa zic ca nu am decat cuvinte de lauda pentru cei care au facut posibila aceasta conferinta adica pentru oc, pentru eb/faci, pentru chair si nu in ultimu rand pentru delegati si sunt sigur ca si LMS-ul a iesit la fel de genial. eu am ramas cu experienta unei conferinte geniale, cu putin mai multe cunostiinte despre OGX-u si evident fara adidasi.
duminică, 11 iulie 2010
Metallica la Sonisphere 2010 sau una din cele mai mari dezamagiri din viata mea.
Metallica..un nume nu mare, ci foarte mare. cel putin pentru ascultatorii de muzica rock, metallica e (sau a fost candva) un nume gigant. toti care asculta sau care au ascultat vreodata rock au placut aceasta trupa la un moment dat al vietii lor. si cei care spun contrariu sunt ipocriti.
eu unu de exemplu ascult si acum metallica. nu sunt trupa mea preferata, nici pe departe. dar cand am inceput sa ascult rock am inceput cu metallica. si acum imi plac multe din cantecele lor mai vechi. pentru mine faptul ca urma sa vad metallica live era ceva de nedescris. cand am aflat ca pot ajunge la concert (credeam ca nu pot ajunge, caci era posibil sa am un examen a 2a zi dupa. ma rog pana la urma, dupa ce mi-am luat biletu am aflat ca chiar am examen a2a zi dupa, dar asta nu conteaza), eram in timpul unui curs, si cele 10 minute ramase, care ma desparteau de cumpararea biletului mi s-au parut cele mai lungi minute din viata mea.
ideea e ca atunci cand ai asteptari mari, intotdeauna vei fi dezamagit. la manowar, la iron maiden si la ac/dc nu am avut asa asteptarii mari. desi manowar si iron maiden sunt 2 din trupele mele preferate si ac/dc sunt zei. nu am avut asteptari si totusi ce am trait in timpul acestor 3 concerte nu se poate descrie in cuvinte. si poate din cauza asta am avut asa asteptari de la metallica. pentru ca aveam experienta a3a super concerte rock in spate si memoria concertului ac/dc era inca proaspata.
eu cand merg la un concert, caut in special 2 chestii. si nu cumulate. ori una ori alta. prima este coregrafia de scena. si cand ma refer la coregrafie nu ma refer la o artificie si la un pumn de confetti aruncat in sus. ma refer la chestii gen o locomotiva de 2 tone, o rosie (rosie ca in whole lotta rosie, nu tomata. si chiar ca whole LOTTA rosie) gonflabila de 10 metri inaltime, 2 tunuri indreptate spre casa poporului, un eddie android de 10 metri care se plimba spre scena sau nu stiu, o tema a scenei, o chestie care sa te faca sa tremuri si sa ti se faca pielea de gaina pe tine. cel putin mie asa mi s-a intamplat la maiden si la ac/dc (si in legatura cu ac/dc, am spus-o de 100 de ori si o s-o spun de fiecare data cand o sa am ocazia: ce a facut ac/dc pe 16 mai in piata constitutiei nu o sa mai vada romania in vecii vecilor). am trait concertele alea 2 nu doar cu urechile si ochii ci cu fiecare simt. pentru ca un concert facut ca lumea se traieste nu doar se asculta. deci recapitulam: coregrafia este una din chestiile pe care le vreau la un concert.
daca nu exista coregrafie, vreau sa vad atmosfera facuta de trupa. adica vorbit cu publicul. facut glume. si vorbit mult cu publicul nu doar "hey are u having fun?". sa introduca melodiile intr-un anumit fel, sa tina discursuri chestii de genul. bruce dickinson introducea fiecare melodie de la iron maiden cu cate o gluma. n-o sa uit niciodata cum a introdus "rimes of the ancient mariner". era ceva de genu: "you know, last year i went to romania, to constanta to attend a pilot convention. and i wanted to taste one of your famous garlic sausages. i went to a restaurant and when i tasted one of them i found a beak. hmm. wait a minute. pigs don't have beaks. this sausage is not made of pork, its made of a fucking albatros. and where can u find an albatros? of course in the deep sea. along with a very ancient demon" si a inceput cantecul. o chestie e genu vreau. sau cum s-a intamplat la manowar. bassistul joey de mayo, liderul trupei a vorbit circa 15-20 de minute in romania. se vedea ca are casca in ureche. dar macar a facut efortul de a vorbi in romana. apoi le-a multumit celor care i-au adus in romania si in deja consacratul stil caracterist manowar le-a inmanat premiul "the balls of steel". au luat un tip din public l-au intrebat daca are coaiele necesare de a canta o melodie cu ei, tipu a avut si s-a ales cu o chitara. la o chestie de genu ma refer. ori coregrafie ori atmosfera. daca sunt amandoua cum a fost la maiden cu atat mai bine. ac/dc nu au vbit cu publicul. dar am 60 000 de martori care pot spune ca nu a fost nevoie sa scoata o vorba. cum s-au miscat si cata energie au aratat la varsta de 60 de ani a fost mai presus decat orice cuvinte puteau scoate.
oricum ne abatem de la subiect. in orice caz nu vreau sa fac o cronica a zilei a2a de la sonisphere. pentru ca cronici sunt destule. eu vreau sa exprim ce am simtit eu in ziua aia. si nu in legatura cu felul cum au cantat, pentru ca au cantat cum ma asteptam: perfect. dar dupa cum v-ati dat seama eu nu caut doar muzica intr-un concert. vreau sa traiesc un concert nu doar sa il aud sau sa il vad.
ziua a2a de la sonisphere 2010 se "vroia" a fi un concert The Big Four, adica cele 4 trupe din statele unite care au revolutionat muzica thrash. in ordinea intrarii pe scena anthrax, megadeth, slayer si metallica. eu unu nu ascult anthrax megadeth si nici slayer. defapt eu nu prea ascult thrash (cu 2-3 exceptii). chiar si de la metallica, perioada thrash nu ma incanta asa mult precum ma incanta perioada heavy metal. in fine. ideea e ca dintr-un concert big four s-a transformat intr-un concert metallica cu anthrax megadeth si slayer in deschidere. ceea mie mi s-a parut foarte de cacat. pentru ca in ochii (si urechile defapt) unui ascultator de thrash, metallica poate nu e cu nimic mai presus decat celelalte 3 trupe. ideea e ca metallica a avut mult mai mult succes mainstream. adik poti sa intrebi pe oricine si a auzit de metallica chiar daca nu asculta. si nu ma refer la ascultatorii de muzica rock. ma refer la oricine. dar intreaba pe un om care nu asculta rock daca a auzit de anthrax slayer si megadeth si 90% va raspunde nu.
la concertu asta au venit si foarte multi pustani de 12-13 ani care stiau decat albumele st anger si death magnetic (tzeapa fraierilor ca au cantat decat 2 melodii de pe death magnetic si niciuna de pe st shit.. aa pardon st anger). nu zic ca nu aveau ce cauta acolo. fiecare face ce vrea cu banii lui. si na, as fi ipocrit pt ca la 12-13 ani eram si eu la fel. dar metallica are mult mai mult succes comercial si aduce mult mai multa lume.
dupa cum am zis, nu ascult nici una din celelalte 3 trupe, dar oricum, le apreciez valoarea si un concert big four va fi intotdeauna un eveniment imens (mai ales ca asta era primu turneu pe care cele 4 trupe il realizau impreuna). eu am ajuns pe la sfarsitul lu anthrax pe care nu am apucat sa ii ascult foarte bine fiind ocupat sa imi cumpar jetoane si prima bere (ma rog apa, ca nu prea se putea numi bere). oricum cele 5-6 minute cat am prins din anthrax mi s-a parut ca s-a auzit foarte bine. a urmat pauza si apoi megadeth, care s-au auzit execrabil. deci sunetu a fost mai prost decat a fost la iris in deschidere la ac/dc. da e normal ca trupele in deschidere sa se auda mai prost ca headlineru (defapt nu e normal, dar asa se procedeaza peste tot). si mai mult decat atat, nu e normal ca anthrax megadeth si slayer sa fie opening acts la metallica. dar nu mai comentez. oricum asa s-a intamplat peste tot la sonysphere nu doar in romania. anthrax si megadeth o ora, slayer o ora juma aproape si metallica peste 2 ore.
dupa megadeth a urmat slayer care s-au auzit genial. chiar daca mie unu nu-mi plac aproape de loc, a fost genial soundu. da ma rog, mancam mici in timpu concertului slayer (am avut o strategie "geniala": m-am dus sa imi iau mici in timpu slayer crezand ca coada va fi mica. mda evident nu eram singuru care gandea asa si coada nu a fost mica) si nu am fost foarte atent. dar cert e ca singura melodie care o stiam de la ei adica "reign in blood" a sunat genial. ma rog dupa slayer a urmat pauza (cam prelungita dupa parerea mea) si apoi a urmat metallica. dupa cum cre ca va dadurati deja seama, m-au dezamagit complet. absolut deloc coregrafie (ah ba da in spatele scenei era un ecran imens. wooooow pisati-va pe noi). si nu poti sa spui ca nu au vut coregrafie pt ca nu era concertul decat pt ei, pt ca in a3a zi cand a cantat rammstein au avut baietii aia o coregrafie geniala (defapt in asta consta un show rammstein: coregrafie). in fine, deci coregrafie zero. la capitolul vorbit cu publicu. un 0.5. pentru da au zis cateva vorbe: hey are u having fun? i can't hear you si are alte cliche-uri. si sa nu uitam memorabilul "it's up to you budapest". stiu ca i-a scapat involuntar, pentru ca stia ca e in bucuresti ca a zis la inceput de multe ori hello bucharest si chestii de genu, dar oricum chiar daca i-a scapat tot de cacat a fost. da bucharest, budapest sunt cuvinte apropiata dar da-o naiba de treaba. asa ceva nu se face la un asemenea nivel (defapt asa ceva nu ar trebui sa se faca. pentru ca nu sunt primii care au facut asta, si clar nu sunt nici ultimii). sunt curios daca in budapesta striga cineva din gresala it's up to you bucharest. probabil ca nu.
oricum ideea in mare despre acest concert e ca m-a dezamagit total. ca sound da au fost geniali, s-a auzit perfect, au cantat perfect.si doar atat. si nu eu nu am venit doar pentru asta.
eu unu de exemplu ascult si acum metallica. nu sunt trupa mea preferata, nici pe departe. dar cand am inceput sa ascult rock am inceput cu metallica. si acum imi plac multe din cantecele lor mai vechi. pentru mine faptul ca urma sa vad metallica live era ceva de nedescris. cand am aflat ca pot ajunge la concert (credeam ca nu pot ajunge, caci era posibil sa am un examen a 2a zi dupa. ma rog pana la urma, dupa ce mi-am luat biletu am aflat ca chiar am examen a2a zi dupa, dar asta nu conteaza), eram in timpul unui curs, si cele 10 minute ramase, care ma desparteau de cumpararea biletului mi s-au parut cele mai lungi minute din viata mea.
ideea e ca atunci cand ai asteptari mari, intotdeauna vei fi dezamagit. la manowar, la iron maiden si la ac/dc nu am avut asa asteptarii mari. desi manowar si iron maiden sunt 2 din trupele mele preferate si ac/dc sunt zei. nu am avut asteptari si totusi ce am trait in timpul acestor 3 concerte nu se poate descrie in cuvinte. si poate din cauza asta am avut asa asteptari de la metallica. pentru ca aveam experienta a3a super concerte rock in spate si memoria concertului ac/dc era inca proaspata.
eu cand merg la un concert, caut in special 2 chestii. si nu cumulate. ori una ori alta. prima este coregrafia de scena. si cand ma refer la coregrafie nu ma refer la o artificie si la un pumn de confetti aruncat in sus. ma refer la chestii gen o locomotiva de 2 tone, o rosie (rosie ca in whole lotta rosie, nu tomata. si chiar ca whole LOTTA rosie) gonflabila de 10 metri inaltime, 2 tunuri indreptate spre casa poporului, un eddie android de 10 metri care se plimba spre scena sau nu stiu, o tema a scenei, o chestie care sa te faca sa tremuri si sa ti se faca pielea de gaina pe tine. cel putin mie asa mi s-a intamplat la maiden si la ac/dc (si in legatura cu ac/dc, am spus-o de 100 de ori si o s-o spun de fiecare data cand o sa am ocazia: ce a facut ac/dc pe 16 mai in piata constitutiei nu o sa mai vada romania in vecii vecilor). am trait concertele alea 2 nu doar cu urechile si ochii ci cu fiecare simt. pentru ca un concert facut ca lumea se traieste nu doar se asculta. deci recapitulam: coregrafia este una din chestiile pe care le vreau la un concert.
daca nu exista coregrafie, vreau sa vad atmosfera facuta de trupa. adica vorbit cu publicul. facut glume. si vorbit mult cu publicul nu doar "hey are u having fun?". sa introduca melodiile intr-un anumit fel, sa tina discursuri chestii de genul. bruce dickinson introducea fiecare melodie de la iron maiden cu cate o gluma. n-o sa uit niciodata cum a introdus "rimes of the ancient mariner". era ceva de genu: "you know, last year i went to romania, to constanta to attend a pilot convention
oricum ne abatem de la subiect. in orice caz nu vreau sa fac o cronica a zilei a2a de la sonisphere. pentru ca cronici sunt destule. eu vreau sa exprim ce am simtit eu in ziua aia. si nu in legatura cu felul cum au cantat, pentru ca au cantat cum ma asteptam: perfect. dar dupa cum v-ati dat seama eu nu caut doar muzica intr-un concert. vreau sa traiesc un concert nu doar sa il aud sau sa il vad.
ziua a2a de la sonisphere 2010 se "vroia" a fi un concert The Big Four, adica cele 4 trupe din statele unite care au revolutionat muzica thrash. in ordinea intrarii pe scena anthrax, megadeth, slayer si metallica. eu unu nu ascult anthrax megadeth si nici slayer. defapt eu nu prea ascult thrash (cu 2-3 exceptii). chiar si de la metallica, perioada thrash nu ma incanta asa mult precum ma incanta perioada heavy metal. in fine. ideea e ca dintr-un concert big four s-a transformat intr-un concert metallica cu anthrax megadeth si slayer in deschidere. ceea mie mi s-a parut foarte de cacat. pentru ca in ochii (si urechile defapt) unui ascultator de thrash, metallica poate nu e cu nimic mai presus decat celelalte 3 trupe. ideea e ca metallica a avut mult mai mult succes mainstream. adik poti sa intrebi pe oricine si a auzit de metallica chiar daca nu asculta. si nu ma refer la ascultatorii de muzica rock. ma refer la oricine. dar intreaba pe un om care nu asculta rock daca a auzit de anthrax slayer si megadeth si 90% va raspunde nu.
la concertu asta au venit si foarte multi pustani de 12-13 ani care stiau decat albumele st anger si death magnetic (tzeapa fraierilor ca au cantat decat 2 melodii de pe death magnetic si niciuna de pe st shit.. aa pardon st anger). nu zic ca nu aveau ce cauta acolo. fiecare face ce vrea cu banii lui. si na, as fi ipocrit pt ca la 12-13 ani eram si eu la fel. dar metallica are mult mai mult succes comercial si aduce mult mai multa lume.
dupa cum am zis, nu ascult nici una din celelalte 3 trupe, dar oricum, le apreciez valoarea si un concert big four va fi intotdeauna un eveniment imens (mai ales ca asta era primu turneu pe care cele 4 trupe il realizau impreuna). eu am ajuns pe la sfarsitul lu anthrax pe care nu am apucat sa ii ascult foarte bine fiind ocupat sa imi cumpar jetoane si prima bere (ma rog apa, ca nu prea se putea numi bere). oricum cele 5-6 minute cat am prins din anthrax mi s-a parut ca s-a auzit foarte bine. a urmat pauza si apoi megadeth, care s-au auzit execrabil. deci sunetu a fost mai prost decat a fost la iris in deschidere la ac/dc. da e normal ca trupele in deschidere sa se auda mai prost ca headlineru (defapt nu e normal, dar asa se procedeaza peste tot). si mai mult decat atat, nu e normal ca anthrax megadeth si slayer sa fie opening acts la metallica. dar nu mai comentez. oricum asa s-a intamplat peste tot la sonysphere nu doar in romania. anthrax si megadeth o ora, slayer o ora juma aproape si metallica peste 2 ore.
dupa megadeth a urmat slayer care s-au auzit genial. chiar daca mie unu nu-mi plac aproape de loc, a fost genial soundu. da ma rog, mancam mici in timpu concertului slayer (am avut o strategie "geniala": m-am dus sa imi iau mici in timpu slayer crezand ca coada va fi mica. mda evident nu eram singuru care gandea asa si coada nu a fost mica) si nu am fost foarte atent. dar cert e ca singura melodie care o stiam de la ei adica "reign in blood" a sunat genial. ma rog dupa slayer a urmat pauza (cam prelungita dupa parerea mea) si apoi a urmat metallica. dupa cum cre ca va dadurati deja seama, m-au dezamagit complet. absolut deloc coregrafie (ah ba da in spatele scenei era un ecran imens. wooooow pisati-va pe noi). si nu poti sa spui ca nu au vut coregrafie pt ca nu era concertul decat pt ei, pt ca in a3a zi cand a cantat rammstein au avut baietii aia o coregrafie geniala (defapt in asta consta un show rammstein: coregrafie). in fine, deci coregrafie zero. la capitolul vorbit cu publicu. un 0.5. pentru da au zis cateva vorbe: hey are u having fun? i can't hear you si are alte cliche-uri. si sa nu uitam memorabilul "it's up to you budapest". stiu ca i-a scapat involuntar, pentru ca stia ca e in bucuresti ca a zis la inceput de multe ori hello bucharest si chestii de genu, dar oricum chiar daca i-a scapat tot de cacat a fost. da bucharest, budapest sunt cuvinte apropiata dar da-o naiba de treaba. asa ceva nu se face la un asemenea nivel (defapt asa ceva nu ar trebui sa se faca. pentru ca nu sunt primii care au facut asta, si clar nu sunt nici ultimii). sunt curios daca in budapesta striga cineva din gresala it's up to you bucharest. probabil ca nu.
oricum ideea in mare despre acest concert e ca m-a dezamagit total. ca sound da au fost geniali, s-a auzit perfect, au cantat perfect.si doar atat. si nu eu nu am venit doar pentru asta.
sâmbătă, 10 iulie 2010
World of Warcraft
Da. joc WoW. si da. am viata sociala. am timp si de WoW si de AIESEC si de facultate si de iesit pe afara.
intotdeauna am fost impatimit al jocurilor pe calculator. multi gasesc treaba asta puerila si infantila si ca ar trebui sa se opreasca undeva pe la 15-16 ani. de ce? e pur si simplu un mod de petrecere al timpului liber. eu unul, prefer sa stau sa ma joc wow, sau heroes, sau disciples sau ce naiba de joc mai gasesc eu interesant, decat sa imi pierd timpul pe facebook, pe hi5, pe twitter sau pe mess. da, nu am cont pe nici unu din portalele astea de "socializare virtuala". pot sa spun ca nu am viata sociala virtuala de loc. prefer sa interactionez cu oameni in real life, nu in fata unui calculator.
ma rog, ma abat de la subiect. de ce joc eu WoW? si de ce sunt dispus sa platesc o suma de bani lunar ca sa joc? suma care de altfel pt un roman nu e asa insignifianta cum e pentru un american sau pentru cineva din vestul europei. nu sunt dependent, pentru ma pot opri la orice moment.
eu consider ca WoW-ul, chiar daca e un joc te ajuta sa te dezvolti in multe privinte. in primul rand, jucand cu jucatori din toama lumea si interactionand cu oameni din toata lumea, esti nevoit sa vorbesti in engleza. si eu zic ca degeaba inveti engleza la scoala sau unde o inveti daca nu ai ocazia sa ti-o exersezi. mai mult decat atat e un joc de echipa. 25 de oameni se strang sa faca anumite chestii. nu intru acum in detalii tehnice. ideea e ca 25 de oameni isi unesc fortele ca sa treaca niste obstacole, sa realizeze niste taskuri. in astia 25 de oameni, fiecare are rolul lui bine stabilit. fiecare stie ce trebuie sa faca. si daca unul greseste, s-a dus naiba totul. si eu zic ca e o chestie destul de importanta sa stii sa lucrezi in echipa, sa stii sa iti asumi niste responsabilitati si sa duci la capat niste chestii.
as fi ipocrit sa zic ca joc WoW doar ca sa ma dezvolt si bla bla bla. in fond si la urma urmei, tot un joc ramane. un joc din care poti invata anumite chestii, dar tot joc e. il joc pentru ca imi place. il joc pentru sunt un mare fan al universului warcraft (am jucat de am innebunit warcraft 3 si am citit absolut toate cartile de fictiune care au fost scoase despre acest univers). sunt un fan al literaturii, al filmelor si al jocurilor fantasy. da, alea cu elfi, dwarfi, orci, dragoni, sabii si magie. si de-asta joc wow. pentru ca am ocazia sa "vizitez" locurile pe care le-am cutreierat cu personajele de 3 pixeli in warcraft 3 si in care am calatorit cu imaginatia timp de cateva zeci bune de ore in timp ce citeam cartile (si credeti-ma sunt destule)
intotdeauna am fost impatimit al jocurilor pe calculator. multi gasesc treaba asta puerila si infantila si ca ar trebui sa se opreasca undeva pe la 15-16 ani. de ce? e pur si simplu un mod de petrecere al timpului liber. eu unul, prefer sa stau sa ma joc wow, sau heroes, sau disciples sau ce naiba de joc mai gasesc eu interesant, decat sa imi pierd timpul pe facebook, pe hi5, pe twitter sau pe mess. da, nu am cont pe nici unu din portalele astea de "socializare virtuala". pot sa spun ca nu am viata sociala virtuala de loc. prefer sa interactionez cu oameni in real life, nu in fata unui calculator.
ma rog, ma abat de la subiect. de ce joc eu WoW? si de ce sunt dispus sa platesc o suma de bani lunar ca sa joc? suma care de altfel pt un roman nu e asa insignifianta cum e pentru un american sau pentru cineva din vestul europei. nu sunt dependent, pentru ma pot opri la orice moment.
eu consider ca WoW-ul, chiar daca e un joc te ajuta sa te dezvolti in multe privinte. in primul rand, jucand cu jucatori din toama lumea si interactionand cu oameni din toata lumea, esti nevoit sa vorbesti in engleza. si eu zic ca degeaba inveti engleza la scoala sau unde o inveti daca nu ai ocazia sa ti-o exersezi. mai mult decat atat e un joc de echipa. 25 de oameni se strang sa faca anumite chestii. nu intru acum in detalii tehnice. ideea e ca 25 de oameni isi unesc fortele ca sa treaca niste obstacole, sa realizeze niste taskuri. in astia 25 de oameni, fiecare are rolul lui bine stabilit. fiecare stie ce trebuie sa faca. si daca unul greseste, s-a dus naiba totul. si eu zic ca e o chestie destul de importanta sa stii sa lucrezi in echipa, sa stii sa iti asumi niste responsabilitati si sa duci la capat niste chestii.
as fi ipocrit sa zic ca joc WoW doar ca sa ma dezvolt si bla bla bla. in fond si la urma urmei, tot un joc ramane. un joc din care poti invata anumite chestii, dar tot joc e. il joc pentru ca imi place. il joc pentru sunt un mare fan al universului warcraft (am jucat de am innebunit warcraft 3 si am citit absolut toate cartile de fictiune care au fost scoase despre acest univers). sunt un fan al literaturii, al filmelor si al jocurilor fantasy. da, alea cu elfi, dwarfi, orci, dragoni, sabii si magie. si de-asta joc wow. pentru ca am ocazia sa "vizitez" locurile pe care le-am cutreierat cu personajele de 3 pixeli in warcraft 3 si in care am calatorit cu imaginatia timp de cateva zeci bune de ore in timp ce citeam cartile (si credeti-ma sunt destule)
De ce AIESEC?
Multa lume ma intreaba de ce am intrat in AIESEC. cu ce ma ajuta pe mine? ce fac eu acolo? de ce nu fac altceva cu timpu meu liber? raspunsurile sunt mereu aceleasi. AIESEC ma ajuta in cel putin 1000 de moduri diferite. plus la cv, invat lucruri noi, cunosc oameni noi, imi fac o retea de contacte, simt ca fac ceva constructiv nu doar "o ard dubios", etc etc etc etc. ce fac in AIESEC? intrebarea asta o puneam si eu in timpul recrutarii. ma fratilor, explicati-mi si mie ce faceti voi acolo. si toti imi raspundeau la fel. nu ai cum sa explici chestia asta pana nu intri. si e adevarat si fals in acelas timp. la nivel "exterior" ca sa zic asa se poate explica foarte usor ce se face in AIESEC. ne dezvoltam personal si profesional prin organizarea si coordonare de proiecte cu impact puternic si sustenabil in societate. suna pompos stiu. ideea in mare e ca facem proiecte. si la intrebarea "faceti proiecte? sau doar va faceti ca faceti proiecte?" raspunsul (care ii uimeste pe multi) este DA CHIAR FACEM PROIECTE. nu ma apuc acum sa detaliez ce fel de proiecte facem. sunt multe si destul de variate.
dar la nivel "interior" adica ce simti cand esti membru AIESEC nu se poate explica. se poate doar trai. nici noi membrii nu putem pune in cuvinte ceea ce traim in fiecare zi. iti intra in sange, devine un mod de viata, devine unul din cele mai importante lucruri din viata ta. chiar e cea mai tare experienta pe care un student o poate trai vreodata.
de ce am intrat eu in AIESEC? sincer, din curiozitate. auzisem un pic inainte de AIESEC inainte, fusesem implicat intr-un proiect de-al lor in timp ce eram elev. stiam doar ca sunt niste studenti care fac ceva. si am intrat de curiozitate, pentru ca chiar nu am vrut "sa o ard dubios" in timpul facultatii si am vrut sa fac ceva.
de ce am continuat sa fiu in AIESEC? din mai multe motive. in primul rand imi place ceea ce fac si consider ca este cel mai bun lucru care mi se poate intampla. in al doilea rand invat in fiecare zi o gramada de lucruri noi, intr-o varietate de teme. sunt in AIESEC in primul rand pentru mine. poate suna egoist, dar asta e adevarul. sunt in organizatia asta ca sa invat, ca sa capat o experienta practica, ca sa imi fac relatii, ca sa am un plus la CV (care credeti-ma, e un plus imens), ca sa am oportunitatea de a pleca in exchange si a lucra in strainatate. asta e principalul motiv. dar sunt si alte motive. cum ar fi faptu ca chiar simt ca facem ceva. simt ca viata nu trece pe langa mine degeaba. simt ca chiar contribui (poate decat un pic, dar e mai mult decat de loc) la dezvoltarea societatii actuale. si de ce nu, ca sa ii invat si pe altii. unul din principiile AIESEC este cam asa "take an active role in your learning and learning of others". si chestia asta e foarte adevarat. defapt faza cu sa inveti tu si sa-i inveti pe altii e ca un ciclu infinit. pentru ca eu invat chestii, le transmit mai departe altor oameni si in timp ce le transmit chestiile astea altor oameni invat chiar eu. mi-am demonstrat de multe ori chestia asta. iti insusesti mai bine anumite notiuni si anumite chestii atunci cand incerci sa le explici altora. si de multe ori vezi alte fete ale lucrurilor respective pe care in mod normal nu le vedeai.
si da evident, este si distractia. dar distractia pentru mine in AIESEC, chiar ocupa ultimul loc si ultimul motiv pentru care sunt membru. multa lume cand aude de AIESEC zice: ah da, am auzit de ei, sunt niste studenti care se strang si se duc in "conferinte" si se imbata ca porcii. da. e adevarat. facem SI asta. mergem in conferinte (de data asta fara ghilimele) si ne imbatam ca porcii. dar nu asta e scopu AIESEC. nu asta e scopu conferintelor. sa te imbeti ca porcu pot sa o faci si fara fi in AIESEC. e doar un aspect, si nici decum aspectul definitoriu al organizatiei noastre. daca tot ce am face noi ar fi sa ne imbatam ca porcii, atunci de ce suntem cea mai mare organizatie de studenti din lume? un underfucker ar avea raspuns si la asta: bine bine, AIESEC e cea mai mare organizatie de studenti din lume, dar asta nu inseamna ca fiecare local face treaba. okay. bun. daca AIESEC Craiova nu face treaba, atunci de ce avem un proiect care 2 ani la rand a fost finantat de Comisia Europeana intai cu 7000 euro si apoi cu 10000 euro? daca am fi doar niste depravati, de ce companii precum CEZ si BCR ne-ar fi parteneri principali? daca nu am face nimic, atunci de ce suntem cel mai bun local de marime medie din Romania? pentru in AIESEC Craiova chiar se face treaba.
noi stim sa tragem linie intre baut si munca. nu zic intre distractie si munca, pentru ca pentru noi si munca e o distractie. o facem pentru ca ne place. pentru ca bani nu castigam. suntem voluntari. nu obliga nimeni sa facem ceea ce facem. chiar vorbeam aseara cu distinsul meu coleg Tzu, Team Leader Corporate, la petrecerea de aniversare a 19 ani a localului nostru. era pe terminate si cam toata lumea era beata. dar toata lumea asta beata era in costum. pentru mine faptul ca cineva e imbracat la costum imi spune ca omul ala chiar face ceva. si daca vezi un om rupt de beat, dar imbracat la costum si aranjat, inseamna ca omul ala chiar a facut ceva si chiar face ceva, nu doar se imbata. si asta e ceva.
dar stiti ce e trist? pentru ca din cateva mii de studenti cat sunt in universitatea din craiova, localul nostru numara aproximativ 60 de membrii. da stiu, e vorba de calitate nu de cantitate, dar la asta vroiam sa ajung. din atatea mii de studenti, doar 60 de oameni vor sa faca ceva cu viata lor? din atatea mii de studenti, doar 60 de studenti stiu cat de important e sa fi voluntar? in primul si in primul rand pentru ca te dezvolti pe tine. si personal si profesional. nu e de mirare ca tara asta e in situatia in care e, daca din cateva mii de studenti, decat 60 au ochii deschisi.
multa lume zice ca nu intra in AIESEC pentru ca ii ocupa prea mult timp. frate, AIESEC iti ocupa atat de mult timp cat esti tu dispus sa ii aloci. nu te tine nimeni legat cu lanturi in sediu. asta le-am zis si colegilor mei de grupa si de serie. fratilor. intrati. vedeti cum e. daca nu va place, plecati. nu va tine nimeni cu forta. de-aia e voluntariat. dar asa e romanu`. ii place sa critice fara sa cunoasca. sper totusi ca pe viitor sa se schimbe chestia asta. desi sunt slabe sanse
dar la nivel "interior" adica ce simti cand esti membru AIESEC nu se poate explica. se poate doar trai. nici noi membrii nu putem pune in cuvinte ceea ce traim in fiecare zi. iti intra in sange, devine un mod de viata, devine unul din cele mai importante lucruri din viata ta. chiar e cea mai tare experienta pe care un student o poate trai vreodata.
de ce am intrat eu in AIESEC? sincer, din curiozitate. auzisem un pic inainte de AIESEC inainte, fusesem implicat intr-un proiect de-al lor in timp ce eram elev. stiam doar ca sunt niste studenti care fac ceva. si am intrat de curiozitate, pentru ca chiar nu am vrut "sa o ard dubios" in timpul facultatii si am vrut sa fac ceva.
de ce am continuat sa fiu in AIESEC? din mai multe motive. in primul rand imi place ceea ce fac si consider ca este cel mai bun lucru care mi se poate intampla. in al doilea rand invat in fiecare zi o gramada de lucruri noi, intr-o varietate de teme. sunt in AIESEC in primul rand pentru mine. poate suna egoist, dar asta e adevarul. sunt in organizatia asta ca sa invat, ca sa capat o experienta practica, ca sa imi fac relatii, ca sa am un plus la CV (care credeti-ma, e un plus imens), ca sa am oportunitatea de a pleca in exchange si a lucra in strainatate. asta e principalul motiv. dar sunt si alte motive. cum ar fi faptu ca chiar simt ca facem ceva. simt ca viata nu trece pe langa mine degeaba. simt ca chiar contribui (poate decat un pic, dar e mai mult decat de loc) la dezvoltarea societatii actuale. si de ce nu, ca sa ii invat si pe altii. unul din principiile AIESEC este cam asa "take an active role in your learning and learning of others". si chestia asta e foarte adevarat. defapt faza cu sa inveti tu si sa-i inveti pe altii e ca un ciclu infinit. pentru ca eu invat chestii, le transmit mai departe altor oameni si in timp ce le transmit chestiile astea altor oameni invat chiar eu. mi-am demonstrat de multe ori chestia asta. iti insusesti mai bine anumite notiuni si anumite chestii atunci cand incerci sa le explici altora. si de multe ori vezi alte fete ale lucrurilor respective pe care in mod normal nu le vedeai.
si da evident, este si distractia. dar distractia pentru mine in AIESEC, chiar ocupa ultimul loc si ultimul motiv pentru care sunt membru. multa lume cand aude de AIESEC zice: ah da, am auzit de ei, sunt niste studenti care se strang si se duc in "conferinte" si se imbata ca porcii. da. e adevarat. facem SI asta. mergem in conferinte (de data asta fara ghilimele) si ne imbatam ca porcii. dar nu asta e scopu AIESEC. nu asta e scopu conferintelor. sa te imbeti ca porcu pot sa o faci si fara fi in AIESEC. e doar un aspect, si nici decum aspectul definitoriu al organizatiei noastre. daca tot ce am face noi ar fi sa ne imbatam ca porcii, atunci de ce suntem cea mai mare organizatie de studenti din lume? un underfucker ar avea raspuns si la asta: bine bine, AIESEC e cea mai mare organizatie de studenti din lume, dar asta nu inseamna ca fiecare local face treaba. okay. bun. daca AIESEC Craiova nu face treaba, atunci de ce avem un proiect care 2 ani la rand a fost finantat de Comisia Europeana intai cu 7000 euro si apoi cu 10000 euro? daca am fi doar niste depravati, de ce companii precum CEZ si BCR ne-ar fi parteneri principali? daca nu am face nimic, atunci de ce suntem cel mai bun local de marime medie din Romania? pentru in AIESEC Craiova chiar se face treaba.
noi stim sa tragem linie intre baut si munca. nu zic intre distractie si munca, pentru ca pentru noi si munca e o distractie. o facem pentru ca ne place. pentru ca bani nu castigam. suntem voluntari. nu obliga nimeni sa facem ceea ce facem. chiar vorbeam aseara cu distinsul meu coleg Tzu, Team Leader Corporate, la petrecerea de aniversare a 19 ani a localului nostru. era pe terminate si cam toata lumea era beata. dar toata lumea asta beata era in costum. pentru mine faptul ca cineva e imbracat la costum imi spune ca omul ala chiar face ceva. si daca vezi un om rupt de beat, dar imbracat la costum si aranjat, inseamna ca omul ala chiar a facut ceva si chiar face ceva, nu doar se imbata. si asta e ceva.
dar stiti ce e trist? pentru ca din cateva mii de studenti cat sunt in universitatea din craiova, localul nostru numara aproximativ 60 de membrii. da stiu, e vorba de calitate nu de cantitate, dar la asta vroiam sa ajung. din atatea mii de studenti, doar 60 de oameni vor sa faca ceva cu viata lor? din atatea mii de studenti, doar 60 de studenti stiu cat de important e sa fi voluntar? in primul si in primul rand pentru ca te dezvolti pe tine. si personal si profesional. nu e de mirare ca tara asta e in situatia in care e, daca din cateva mii de studenti, decat 60 au ochii deschisi.
multa lume zice ca nu intra in AIESEC pentru ca ii ocupa prea mult timp. frate, AIESEC iti ocupa atat de mult timp cat esti tu dispus sa ii aloci. nu te tine nimeni legat cu lanturi in sediu. asta le-am zis si colegilor mei de grupa si de serie. fratilor. intrati. vedeti cum e. daca nu va place, plecati. nu va tine nimeni cu forta. de-aia e voluntariat. dar asa e romanu`. ii place sa critice fara sa cunoasca. sper totusi ca pe viitor sa se schimbe chestia asta. desi sunt slabe sanse
Primul an de facultate
Uite ca de vreo cateva saptamani (nu stiu exact cate, cam de vreo 2 asa, nu stau acum sa numar) s-a terminat si primul meu an de facultate. Cum mi s-a parut? Hmm. a trecut mult prea repede si fara foarte multe evenimente (vorbesc strict legat de activitatea mea in cadrul facultatii). Era un cantec vechi de la o trupa veche de punk, Social Distortion. Story of My Life se numea. si era un vers acolo "high school seemed like such a blur". la mine e ceva de genu "college seems like such a blur". la fel de repede cum a venit la fel s-a si terminat. si nu mi-a lasat nici o impresie. nici pozitiva. nici negativa. pur si simplu a fost.
cand am intrat prima data in minunata sala 005 a universitatii din craiova, la deschidere si apoi la primele 2 cursuri din an, eram oarecum speriat. mereu mi-a fost frica un pic de schimbari, chiar daca pot sa zic ca ma adaptez repede. toti prietenii mei plecasera la facultate la bucuresti, doar eu ramasesem in craiova. si eram foarte speriat. dar m-am descurcat, m-am adaptat, mi-am facut prieteni noi.
initial eram foarte "excited" ca sa zic asa. mama facultate, sunt student, moa ce tare. mi-a luat cam o saptamana sa imi treaca entuziasmu. cursurile au fost interesante o parte din ele, dar nu au fost WOOOOOOOOW. au fost okay. si chiar ma gandeam. okay, fac cursurile astea, invat niste chestii (dintre care multa nu ma vor ajuta in vecii vecilor). dar eu cu ce ies? eram intr-o mare dilema.. apoi a venit AIESEC. dar despre asta voi vorbi in alta post.
colegii au fost okay, dar nu mai e aceeasi unitate care era in liceu. in liceu iti faci prieteni pe viata. in facultate iti faci cunostiinte. pot sa zic ca eu nici acum nu imi cunosc intreaga grupa. si nu ma refer la cei care nu vin la facultate. ma refer la cei care vin. dintr-o grupa de 43, sa zicem ca vin in mod constant la seminarii 25. din cei 25 nu stiu daca sunt 15 cu care am schimbat vreo vorba, si din cei 15 (daca sunt si ei)cu maxim 5 vorbesc in mod constant. si chestia asta chiar m-a dezamagit. nici in liceu nu eram la fel de apropiat cu toata lumea, dar macar stiam ca am ce discuta cu absolut toti din ei.
deci, ca sa nu o mai lungim degeaba, pot sa zic ca primul an de facultate a fost. si doar atat.nu si-a lasat amprenta cu nimic asupra mea. singurul lucru benefic care s-a intamplat in timpu asta e faptul ca am intrat in AIESEC.
cand am intrat prima data in minunata sala 005 a universitatii din craiova, la deschidere si apoi la primele 2 cursuri din an, eram oarecum speriat. mereu mi-a fost frica un pic de schimbari, chiar daca pot sa zic ca ma adaptez repede. toti prietenii mei plecasera la facultate la bucuresti, doar eu ramasesem in craiova. si eram foarte speriat. dar m-am descurcat, m-am adaptat, mi-am facut prieteni noi.
initial eram foarte "excited" ca sa zic asa. mama facultate, sunt student, moa ce tare. mi-a luat cam o saptamana sa imi treaca entuziasmu. cursurile au fost interesante o parte din ele, dar nu au fost WOOOOOOOOW. au fost okay. si chiar ma gandeam. okay, fac cursurile astea, invat niste chestii (dintre care multa nu ma vor ajuta in vecii vecilor). dar eu cu ce ies? eram intr-o mare dilema.. apoi a venit AIESEC. dar despre asta voi vorbi in alta post.
colegii au fost okay, dar nu mai e aceeasi unitate care era in liceu. in liceu iti faci prieteni pe viata. in facultate iti faci cunostiinte. pot sa zic ca eu nici acum nu imi cunosc intreaga grupa. si nu ma refer la cei care nu vin la facultate. ma refer la cei care vin. dintr-o grupa de 43, sa zicem ca vin in mod constant la seminarii 25. din cei 25 nu stiu daca sunt 15 cu care am schimbat vreo vorba, si din cei 15 (daca sunt si ei)cu maxim 5 vorbesc in mod constant. si chestia asta chiar m-a dezamagit. nici in liceu nu eram la fel de apropiat cu toata lumea, dar macar stiam ca am ce discuta cu absolut toti din ei.
deci, ca sa nu o mai lungim degeaba, pot sa zic ca primul an de facultate a fost. si doar atat.nu si-a lasat amprenta cu nimic asupra mea. singurul lucru benefic care s-a intamplat in timpu asta e faptul ca am intrat in AIESEC.
Prima postare pe blog
Hmm. Mi-am facut si eu blog. e la moda am vazut. toata lumea are blog. am zis hai sa imi fac si eu. defapt eu vreau sa fac un experiment. nu anunt pe nimeni de blogul asta cam o luna asa si chiar sunt curios cati utilizatori o sa am. adica, daca voi avea utilizatori inseamna ca utilizatorii respectivi au gasit blogul meu cautand pe google sau ceva de genu, ergo ce scriu eu pe blogul meu e ceva ce lumea vrea sa citeasca. ma rog nu stiu daca intelegi ce vreau sa scriu, pentru ca cu exprimarea nu stau foarte bine. oricum ideea e sa vad cati cititori o sa am fara sa "mediatizez" blogul. nici macar intre cunoscuti. anyway sunt sanse mari sa vorbesc singur si sa fiu citit doar de mine:)). oricum o sa gasiti aici de toate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)